Sport

Fotbal, Liga a II-a, FC Bihor Oradea – CSM Rm. Vâlcea 0-1 (0-1)

Victorie şi în deplasare pentru CSM Râmnicu Vâlcea!

După succesul din campionat cu Metalul Reşiţa şi cel din Cupa României cu Gaz Metan Mediaş, fotbaliştii echipei noastre aveau nevoie de un nou rezultat bun, în deplasare cu FC Bihor Oradea. Trei puncte ne puteau duce în zona de play-off, în timp ce orădenii, aflaţi pe loc retrogradant şi fără niciun punct, sperau să spargă gheaţa contra Vipelelor Albastre. Ca de obicei, Alex Pelici a făcut schimbări în unsprezecele de start, a mizat pe un sistem 4-2-3-1, cu Ionuţ Stoica şi juniorul Piscanu în faţa apărării şi cu vulpoiul Marius Staicu vârf împins.


Un gol, o sumedenie de ocazii şi o victorie meritată

Formaţia antrenată de Alex Pelici a intrat decisă să se impună şi a dominat cu autoritate debutul întâlnirii. După câteva incursiuni ofensive, a venit şi golul. În minutul 20, Bebe Vasile a centrat perfect în careu şi Marius Tomozei a pus latul pentru 0-1, la doar câteva zile distanţă după ce împlinise 25 de ani. A urmat un joc deschis, apreciat de puţinii spectatori de la Oradea. Luduşan, Staicu, Cucui, Stoica şi Neagoe au avut şansa desprinderii, dar tabela nu s-a mai modificat până la final. De partea cealaltă Maria şi Şulea au avut şi ei ocazii de egalare, dar mingea a ocolit poarta apărată de Fildan. Cea mai controversată fază a meciului a avut loc în minutul 68, atunci când Andrei Neagoe a centrat din lateral dreapta şi Marius Staicu a preluat, a depăşit blocul defensiv al gazdelor şi a marcat. Golul a fost anulat, însă, pentru poziţie afară din joc. “Nu am văzut faza, eram departe de ea”, spune Alex Pelici. “Nu cred că a fost off-side, am plecat din spate”, completează Marius “Staikone”. Până la urmă, s-a terminat 0-1 şi CSM Râmnicu Vâlcea urcă pe loc de play-off, la un singur punct distanţă de FC Baia Mare şi Gaz Metan Mediaş şi la egalitate cu FC Caransebeş, Chindia şi Olimpia Satu Mare. În runda viitoare Viperele Albastre joacă pe propriul teren, sâmbătă, contra Chindiei Târgovişte.
Pentru CSM au marcat în acest campionat: Staicu, Stoica, Dumitraşcu, Tomozei şi Neagoe.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...