Ne-am dorit un meci cu Steaua, Dinamo, Petrolul, Astra sau Viitorul Constanţa în şaisprezecimile Cupei României la fotbal. Până la urmă, sorţii au decis ca Viperele Albastre să întâlnească o fostă colegă de campionat, ACS Politehnica Timişoara. Partida va avea loc în sistem eliminatoriu, pe 22, 23 sau 24 septembrie, cel mai probabil la Râmnicu Vâlcea. Într-o singură situaţie disputa ar putea să fie mutată pe un alt stadion, dacă o să fie televizat în nocturnă. În acest caz stadionul “Nicolae Dobrin” din Piteşti este cea mai apropiată bază sportivă cu nocturnă.
Nume mari la Timişoara
ACS Politehnica Timişoara are un lot numeros, cu multe nume mari: Ianis Zicu, Marius Croitoru, Srgian Luchin, Dorin Goga, Alexandru Curtean, Robert Elek, Gabriel Cânu sau Cristian Scutaru. În primul eşalon, bănăţenii sunt pe poziţia a 8-a, cu 11 puncte obţinute din trei victorii şi două rezultate de egalitate. ACS Poli a rămas în cursă şi în Cupa Ligii, după ce a eliminat pe Petrolul Ploieşti, scor 1-0.
Le-am luat patru puncte
În sezonul trecut ACS Poli Timişoara şi CSM Râmnicu Vâlcea s-au întâlnit de două ori în Seria a II-a a eşalonului inferior. Prima confruntare a avut loc în Zăvoi, echipa noastră, antrenată de Erik Lincar, impunându-se cu 1-0 după golul marcat din lovitură de la 11 metri de Coman. În retur, cu Alex Pelici pe banca tehnică, Viperele au reuşit un rezultat de egalitate alb.
Doi timişoreni întâlnesc Poli
Interesant este că la CSM Râmnicu Vâlcea sunt şi doi timişoreni get-beget. Astfel, în oraşul bănăţean s-au născut tehnicianul Alxandru Pelici şi atacantul Marius Staicu. Alex şi-a făcut junioratul de fotbalist la o echipă din Timişoara, SS Progresul pentru care a şi evoluat timp de cinci ani. Alte patru sezoane a jucat pentru fosta Politehnica Timişoara. Antrenorul formaţiei noastre nu a antrenat-o, însă, pe Poli Timişoara. Şi Marius Staicu este timişorean get-beget. “Staikone” a evoluat pentru Politehnica Timişoara, inclusiv în primul eşalon.
Programul complet al şaisprezecimilor:
SC Bacău (2) – CS U Craiova
Unirea Tărlungeni (2) – Petrolul
U Cluj (2) – Steaua
CS Baloteşti (2) – CFR Cluj
FC Clinceni (2) – Astra
ACS Bucovina Pojorîta (2) – ASA Tg. Mureş
CS Mioveni (2) – FC Botoşani
Baia Mare (2) – FC Voluntari
Ripensia Timişoara (4) – Viitorul Constanţa
ACS Berceni (2) – CSMS Iaşi
CSM Rm. Vâlcea (2) – ACS Poli Timişoara
CF Brăila (2) – Dinamo Bucureşti
ASA Tg. Mureş 2 (4) – Chiajna
UTA (2) – Pandurii
Rapid CFR Suceava (2) – FC Braşov (2)
Viitorul 2 Constanţa (3) – Academica Clinceni (2)