Sport

”Obiectivul este să ne menţinem în prima jumătate”

Tehnicianul Damilei, Erik Lincar visează să reediteze în eşalonul secund parcursul alb-verzilor din returul sezonului trecut, în Liga a III-a, în care nu a cunoscut gustul eşecului. ”Remiza cu Dinamo a fost echitabilă, s-au creat situaţii, au fost ocazii de gol, iar în partea secundă, ritmul a fost mult mai alert. Seria B1 va fi mult mai slabă decât Seria B2, care este mult mai echilibrată. În principiu, lotul va rămâne acelaşi prezentat la Măciuca, poate să fie un caz aparte, să mai putem lua un superjucător. Pentru noi, care suntem o echipă nou-promovată, obiectivul este să avem o comportare cât mai bună, să încercăm să ne menţinem în prima jumătate a clasamentului. Nimeni nu ne dădea şanse nici să promovăm în Liga a II-a, dar uite acest lucru că s-a întâmplat, mingea este rotundă, se poate întâmpla orice” a afirmat Lincar.
Tehnicianul a intrat în jocul reporterilor şi a glumit şi pe seama numelui echipei. ”Mai ales în retur la Liga a III-a, nu am pierdut nici un joc, pot spune că avem Măciuca tare, sperăm să fie la fel şi în Liga a II-a. În vară, am întărit Măciuca, cei care au venit sper să o aibă la fel ca şi cei dinainte”.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...