Înalt Preasfinţia Sa Arhiepiscopul Râmnicului, Varsanufie, a decis schimbarea din funcţia de director al Seminarului Teologic “Sfântul Nicolae”, din Rm. Vâlcea, a preotului Preoteasa Nicolae. Este un gest fundamental pentru reclădirea învăţământului religios/laic vâlcean. Un dialog între ÎPS Arhiepiscopul Varsanufie şi doamna inspector general Andra Bică ar putea fi izbăvitor, în contextul cutiei Pandorei, deschisă acum 5-6 ani, de un grup ofensiv, agresiv, de profesori/manageri/inspectori, grupaţi şi în jurul a 2-3 oameni de la Seminarul Teologic “Sfântul Nicolae”. Revenim!
Actualitate
Un gest fundamental pentru reclădirea învăţământului religios/laic vâlcean

29.03.2016 - 10:08 Nu mai comparati pe vechiul director cu noul director. E diferenta de la cer la pamant. E posibil ca si Radoi sa fie un director performant, insa peste alti 3-4 ani. Iar timpul, de obicei, nu are rabdare. Important e ca acum, cand am nevoie de liniste pentru a putea invata temeinic, ca de asta am venit de la tara la Seminar am gasit aici un mediu nepotrivit pentru o scoala teologica iar o parte dintre cei care ar trebui sa ne fie modele, sunt DERBEDEI cu sutana. Doamne doamne vede.
29.03.2016 - 09:50 Ziarul vostru scria in data de 08.09.2015
ca schimbarea directorului Preoteasa Nicolae este un gest fundamental pentru recladirea invatamantului religios laic valcean.
Va rog frumos sa fiti impartiali, ca tot va numiti jurnalisti si sa prezentati startea actuala de la Seminar. Este jalnica iar elevi nu mai sunt. De ce nu spuneti si asta? Pentru ca n-aveti interes. Rusine sa va fie.
Dupa mintea voastra ideal ar fi ca Varsanufie sa fie primar iar Bica presedintele consiliului judetean. Doamne fereste!!!!
09.09.2015 - 20:35 Nu stiu cat de buna sau pozitiva este aceasta stire,asteptam sa auzim numeele noului director...
Pagina 1 din 1 (3 comentarii din 3)