Economic

Sindicaliştii de la Oltchim cer maxim 50 de salariaţi disponibilizaţi de la Râmnicu Vâlcea

Reprezentanţii salariaţilor susţin că numărul cel mai mare de disponibilizaţi ar trebui să fie de la Piteşti, secţia Petrochimică de la Bradu fiind nefuncţională

Câteva sute de angajaţi ai combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea vor fi disponibilizaţi începând de luna viitoare. Numărul exact al acestora şi numele celor puşi pe liber vor fi stabilite săptămâna aceasta la Ministerul Economiei, unde va avea loc runda finală a negocierilor dintre sindicate şi conducerea Oltchim.

Administratorii judiciari şi cei din conducerea combinatului chimic din Râmnicu Vâlcea au propus un număr de peste 300 de persoane care să fie disponibilizate, în vreme ce sindicatele cer mai puţin pe motiv că, cel puţin la Râmnicu Vâlcea, schema este şi aşa prea încărcată. Reprezentanţii salariaţilor au purtat deja mai multe runde de negocieri cu cei din conducerea societăţii, dar până acum nu s-a luat nicio decizie în acest sens. „S-a discutat mult pe marginea organigramei SC Oltchim, personalul care rămâne şi personalul care va fi disponibilizat. S-a discutat efectiv pe număr şi nu pe nume. Ceea ce ne-a propus conducerea este de 309 disponibilizaţi, iar noi am discutat o reducere de 40-50 de persoane, considerând că schema este foarte prost setată. Se ştie că, în momentul de faţă, salariaţii au de recuperat trei salarii restante, iar înţelegerea noastră cu cei din conducere, în urma negocierilor, a fost ca cei care vor pleca să primească în primele trei luni de la emiterea deciziilor de disponibilizarea salariile restante, iar din ianuarie 2016 să primească salariile compensatorii, conform contractului colectiv de muncă, în limita maximă a 12 salarii”, spune Sorin Marcu, preşedintele Sindicatului Liber Oltchim.


Reprezentanţii salariaţilor care au participat la negocieri susţin că numărul cel mai mare de disponibilizaţi ar trebui să fie de la Piteşti, asta în condiţiile în care secţia Petrochimică de la Bradu este nefuncţională de mai mulţi ani. Oamenii se aşteaptă totuşi ca activitatea să fie reluată şi aici în viitorul apropiat, astfel că şi aici ar trebui păstraţi cel puţin 100 de angajaţi din cei 300 cât au mai rămas. „Proporţia mai mare ar trebui să fie de la Arpechim, pentru că acolo se stă degeaba, în timp ce aici se mai munceşte. Asta a fost şi poziţia sindicatelor din Oltchim, ca la Arpechim Piteşti să rămână mai puţini. Mişcări de protest nu vor exista pentru că nu există niciun motiv, atâta timp cât asta s-a stipulat în planul de reorganizare aprobat de Justiţie”, a adăugat Ionel Vâncea, vicepreşedintele filialei Vâlcea a Cartel Alfa, federaţia la care sunt asociate majoritatea sindicatelor din Oltchim. Acesta a mai precizat că miercuri, 9 septembrie, reprezentanţii salariaţilor din Oltchim vor avea o nouă rundă de negocieri cu cei din conducerea societăţii pe marginea numărului de persoane care vor fi disponibilizate în prezenţa ministrului Economiei. Între timp, şi cei de la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea aşteaptă să primească o nouă notificare de la Oltchim cu persoanele ce vor fi concediate pentru a putea începe procesul de reintegrare pe piaţa muncii. „Se estimează că numărul persoanelor disponiblizate de la Oltchim va fi de câteva sute, iar din punct de vedere al revenirii în câmpul muncii, rata medie de reintegrare pe piaţa muncii variază între 9 şi 12 luni. Am primit deja un prim semnal de la administratorii judiciari de la Oltchim legat de disponibilizări colective ce vor avea loc în perioada următoare. Codul Muncii prevede o notificare care se adresează atât ITM-ului şi AJOFM-ului, cât şi sindicatelor. După 10 zile de la notificare, perioadă în care se duc negocieri între sindicate şi conducerea societăţii legate de numărul persoanelor care vor fi disponibilizate, compartimentele, secţiile ş.a.m.d. de unde aceste persoane vor fi disponibilizate, urmează o perioadă de cinci zile în care societatea este obligată să răspundă sindicatului la măsurile pe care le-au propus pentru diminuarea impactului măsurilor de disponibilizare. În momentul de faţă, suntem în perioada acestor 15 zile, după care aşteptăm să primim cea de-a doua notificare. Aceasta se va trimite cu 30 de zile înainte de disponibilizarea propriu-zisă, există şi o perioadă de preaviz de minim 20 de zile, astfel că se va putea vorbi de ceva concret în ceea ce priveşte numărul de disponibilizaţi de la Oltchim abia în momentul în care vom primi cea de-a doua notificare”, a precizat Gabriel Albinaru, directorul AJOFM Vâlcea.
În prezent, Oltchim mai are aproximativ 2.200 de angajaţi. În 2013, au fost disponibilizaţi peste 900 de salariaţi, care nici în momentul de faţă nu şi-au primit toate plăţile compensatorii promise atunci când au fost trimişi acasă.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

08.09.2015 - 20:52Dana Dogaru:Si in fotografia asta care sunt sindicalistii de la Oltchim?

Pagina 1 din 1 (1 comentarii din 1)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...