Politică

Constantin Rădulescu: Problemele vâlcenilor, problemele primarilor, priorităţile mele în această sesiune parlamentară!

Începând cu 1 septembrie, a debutat o nouă sesiune de lucru a Camerei Deputaţilor. Deputatul Constantin Rădulescu, preşedintele PSD Vâlcea este prezent zi de zi la activităţile specifice sesiunii parlamentare.


“Vom susţine în continuare Guvernul în forma actuală precum şi iniţiativele şi demersurile unuia dintre cei mai buni Prim-miniştrii pe care i-a avut România postdecembristă. În cursul acestor zile voi merge şi la sediul central al partidului pentru câteva probleme curente din activitatea politică. Săptămâna trecută am avut o întâlnire cu Preşedintele Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaţilor, domnul doctor Florin Buicu, împreună cu care am parcurs câteva dintre priorităţile acestei sesiuni parlamentare. Voi relua întâlnirile cu reprezentanţii Asociaţiei P.A.V.E.L., asociaţia părinţilor cu copii bolnavi de cancer, leucemii şi anemii grave, pentru că de aproape un an lucrăm împreună la stabilirea cadrului legal pentru profesorii şi învăţătorii itineranţi, precum şi câteva chestiuni legate de modul cum beneficiază de actul medical aceşti copii greu încercaţi de viaţă.
Tot în cursul acestei sesiuni parlamentare, voi face demersuri pentru a ajuta secţia de obstetrică-ginecologie a Spitalului Judeţean Vâlcea în vederea dotării cu echipament medical, aşa cum am făcut şi pentru masa de operaţie de la secţia pediatrie şi tomograful de la Spitalul Judeţean Vâlcea”, a declarat deputatul Constantin Rădulescu, preşedintele PSD Vâlcea.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...