Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând de la data de 28.08.2015, ora 5.00, până la data de 29.08.2015, ora 5.00, a inculpatei UDREA MIHAELA ELA, director al Direcţiei Politica Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din cadrul Ministerului Sănătăţii, sub aspectul săvârşirii a 6 infracţiuni de luare de mită, din care 2 în formă continuată. Mihaela (Diaconu) Udrea a fost consilier local la Rm. Vâlcea în mandatul 2004-2008 pe lista PDL.
Din ordonanţa întocmită de procurori a rezultat că există date şi probe potrivit cărora:
În perioada 16.04 – 27.08.2015, inculpata Udrea Mihaela Ela a primit în biroul său din cadrul Ministerului Sănătăţii, de la un număr de şase persoane, sume de bani şi produse cosmetice, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu, legate de avizarea unor puncte de lucru farmaceutice.
În acelaşi context, la data de 27 august 2015, procurorii anticorupţie au procedat la constatarea infracţiunii flagrante, asupra inculpatei fiind găsită suma de 2.000 lei.
Cu ocazia percheziţiei, în biroul inculpatei au fost găsite mai multe plicuri ce conţineau suma de aproximativ 4.000 lei şi mai multe produse cosmetice.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.
Inculpatei Udrea Mihaela Ela i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentată, la data de 28 august 2015, Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.