Petrinel Ştefănescu este poetul în sine, are coupe d’envoie, este genuin, talentat, actor, persuasiv, metaforic, in presentia şi in absentia.
Rareori matricea stilistică a unui spaţiu s-a sublimat într-un “mit personal” cum este Petrinel Ştefănescu. Transformă în stilistică tot ceea ce atinge.
Retorica lui Petrinel Ştefănescu, ziaristul, este unică în publicistica actuală, atunci când atinge culmea cea mai înaltă a textului, pretextului, fragmentului. Vituperările lui Petrinel Ştefănescu se rezolvă mai ales prin retorică, dublată de o expresivitate involuntară, memorabilă, cu iresponsabilitatea ideală a creativităţii, care, de fapt, îl face pe cititor, coautor, coenunţător al textului. Pamfletul lui Petrinel Ştefănescu provoacă un râs gâlgâitor, fiindcă este, de fapt, fără obiect, cum definea George Călinescu în alt context, lirismul. Petrinel nu şantajează, nu-ţi dă de înţeles că este, sub acoperire, aşa că trebuie să ai grijă, nu joacă “partea diavolului” în logica minţii şi sufletului său. Lumea politică vâlceană şi nu numai, va rămâne în istorie, negativ probabil sau aproape malefic, rareori sub seninătatea zeilor buni, datorită stilisticii lui Petrinel. Petrinel Ştefănescu scrie cu viziunea umanistului. Unul dintre personajele care va rămâne în imaginarul locului, sub zodia zeilor buni, în viziunea lui Petrinel Ştefănescu, este “nea Ion”. La prima, la a doua şi să mai vedem la a câta venire. Amintirea profesorului Constantin Gibescu, atât de iubit de fostul său elev Petrinel Ştefănescu, îl face pe autorul acestor rânduri să se delimiteze apăsat de pamfletele colegului său, despre Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Horia Roman Patapievici şi povestea Elenei, alături de caii troieni alergând sub zidurile Troiei. Dacă aveţi nevoie de o lectură întremătoare, care exorcizează, citiţi Petrinel Ştefănescu.
În aşteptarea volumului “Poezii şi publicistică la Monitorul de Vâlcea şi Sport Expres”.
Opinii
24.08.2015

Retorica lui Petrinel Ştefănescu, ziaristul, este unică în publicistica actuală
28.08.2015 - 18:53cum sa faci laudatio pentru colegul de rubrica? morala, etica, deontologia... nu va spun nimic?
prost articol...ca si celelalte, de altfel...
Pagina 1 din 1 (1 comentarii din 1)
< înapoiînainte >







