Banca centrală a decis din luna iulie a acestui an să menţină neschimbate dobânda de politică monetară şi ratele pentru rezerve minime obligatorii. Chiar dacă inflaţia a rămas sub ţintă în ultimii doi ani şi este estimată să rămână sub ţintă până în martie 2017. O dovadă clară că politica monetară a fost mult prea restrictivă în perioada precedentă pentru condiţiile economice.
Totuşi, deciziile băncii centrale de a nu acţiona pentru a aduce inflaţia la ţintă cresc costurile REALE din economie. Să luăm ca exemplu ratele dobânzilor pentru credite în lei. Să presupunem că acestea rămân neschimbate în următoarea perioadă şi rata inflaţiei este cea estimată de BNR. În acest scenariu, rata reală pentru credite în sold ajunge la 9,6% în martie 2016, iar pentru creditele noi la 8,6%. Dacă folosim estimarea de inflaţie făcută cu doar câteva luni mai devreme de BNR, ratele reale ar fi continuat să scadă şi nu ar mai fi ajuns peste nivelul curent.
Prin faptul că nu a reacţionat pentru a aduce inflaţia la ţintă, BNR a înăsprit deja condiţiile monetare din economie. Astfel, pe termen scurt, rata reală pentru dobânda de politică monetară a crescut de la 1,5% la 3,3% şi va ajunge la 4,5% în martie 2016 - dacă BNR nu reduce dobânda de politică monetară în perioada următoare. În scenariul pesimist, când inflaţia viitoare o să fie varianta cea mai pesimistă a BNR, rata reală a dobânzii de politică monetară ajunge la 6% în martie 2016.
Pentru economie contează dobânda reală. Deciziile pentru investiţii şi economisire se iau pe baza ratelor reale de dobândă. Banca centrală stimulează sau descurajează (elimină) creşterea economică prin manipularea ratei reale de dobândă versus o rată reală neutrală (Croitoru, august 2015). Deşi nu ştim care este rata reală neutrală din economie, este greu să ne imaginăm că ar fi mai mai mare de 4,5% în aşa fel încât politica monetară să rămână relaxată în perioada următoare. De fapt, este mult mai sigur să spunem că începând cu luna iunie a acestui an banca centrală a apăsat puternic pe frână şi în acelaşi timp a tras şi frâna de mână.
Opinii
24.08.2015

Politica monetară a trecut brusc la descurajarea creşterii economice
Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >







