Administraţie

Proiectul Mirajul Oltului de la Călimăneşti, inaugurat parţial

Proiectul de anvergură al oraşului Călimăneşti se apropie de finalizare, autorităţile locale au deschis parcul sportiv şi de agrement de la Jiblea

Parcul sportiv şi de agrement din Jiblea, componenta doi a proiectului Mirajul Oltului, are drumuri carosabile şi alei pietonale, piste de roleri, două terenuri de sport sintetice. De asemenea, are un debarcader-ponton pentru agrement şi loc de joacă pentru copii. „Este un proiect început de mai mult timp, dar care a avut unele probleme până în momentul în care s-a putut semna contractul de achiziţie a lucrărilor însă, iată că, mai devreme decât se aşteptau unii, o parte a proiectului este deja gata!... Aceste investiţii, făcute atât de operatorii de turism din localitate, cât şi de administraţia locală, au dus la un turism mai ales de weekend în ultima vreme, astfel că la sfârşitul fiecărei săptămâni în acest sezon estival noi ne dublăm numărul de turişti. Ceea ce nu poate decât să ne bucure. Cu siguranţă şi celelalte proiecte pe care le mai avem de realizat, cum ar fi modernizarea parcurilor balneare din Călimăneşti, le vom duce la bun sfârşit până la sfârşitul anului. Sunt convins, de asemenea, că şi cealaltă componentă a acestui proiect- parcul acvatic, va fi inaugurată la sfârşitul anului în aşa fel încât acum, vara, să ne bucurăm de acest proiect în parcul de sport şi agrement, iar la iarnă, atunci când piscinele din Călimăneşti nu pot fi folosite, majoritatea fiind în aer liber, noi să avem piscine acoperite. Aşa putem oferi şi pe timp de iarnă şi pe timp de vară posibilitate de agrement turiştilor care vin în localitate, dar şi locuitorilor din Călimăneşti”, a afirmat Florinel Constantinescu, primarul din Călimăneşti.


340 de miliarde de lei pentru dezvoltarea agrementului din Călimăneşti

Acest proiect are o valoare de 340 miliarde lei vechi, contribuţia pentru realizarea lui revenindu-i Consiliului Judeţean - 38 la sută, Consiliului Local Călimăneşti - 31 la sută, restul de 31 la sută fiind fonduri nerambursabile. Acesta are două componente- prima vizează realizarea unui parc acvatic şi a unui centru de relaxare, ambele obiective urmând să fie amplasate pe malul drept al râului Olt, chiar în centrul staţiunii, adică în parcul Călimăneşti. Complexul va cuprinde săli de masaj şi fitness, saună, piscine pentru adulţi şi copii etc, iar cea de-a două componentă, realizată deja, viza relizarea acestui parc sportiv şi de agrement în localitatea Jiblea, plus debarcaderul pentru croaziere pe râul Olt. Termenul de finalizare a acestui proiect este sfârşitul acestui an, când, speră autorităţile, vor fi inaugurate şi celelalte obiective - parcul subacvatic şi centrul de relaxare. “Beneficiarul final al acestui proiect este oraşul Călimăneşti şi sunt convins că în etapele viitoare vom găsi soluţii, astfel încât această investiţie să fie gestionată de Consiliul Local Călimăneşti şi Primăria Călimăneşti”, a adăugat Dumitru Persu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, care a ţinut să îi felicite pe toţi cei implicaţi în realizarea acestui proiect.
Tot cu această ocazie, a fost lansat la apă şi vaporaşul achiziţionat de Primăria Călimăneşti în cadrul acestui proiect. Acesta urmează să plimbe turiştii pe râul Olt, de de la Căciulata, din zona Mănăstirii Cozia, până la barajul din Călimăneşti, ocolind singura insulă locuită din România, insula Ostrov. Primăria Călimăneşti are însă concurenţă pe acest traseu, în prezent, o companie privată efectuând cu un catamaran croaziere în zonă. Plimbările cu vaporaşul Primăriei Călimăneşti vor fi, cel puţin până când consilierii locali vor stabili preţul biletului, gratuite.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...