La Ţară

Centrul After-School din Drăgoeşti, inaugurat cu fast, de ziua comunei

În cadru festiv, cu ocazia zilei comunei Drăgoeşti, primarul Gheorghe Melente a inaugurat Centrul After School, care îşi va primi în septembrie elevii de la şcolile din localitate.
La inaugurare au participat, alături de edil, preşedintele interimar al CJ Vâlcea, Gheorghe Păsat, preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, secretarul general al PSD Vâlcea, senatorul Laurenţiu Coca şi secretarul general al PNL, Samoil Vâlcu. Centrul a fost finanţat în cadrul unui vast proiect edilitar, în valoare totală de 2,4 milioane de euro, executat din fonduri europene.
“Suntem foarte mândri de noul centru after-school, pe care l-am construit lângă grădiniţa şi şcoala din centrul comunei. Este o clădire elegantă, cu spaţii moderne şi generoase, dotată complet cu cele necesare, de la mobilier, bucătărie şi până la grupuri sanitare. Deja avem cereri de înscriere a copiilor la acest centru din toamnă, după ce termină programul, părinţii lor fiind la muncă, dar cred că va funcţiona la capacitatea maximă abia de la anul. Am amenajat şi un mic loc de joacă. Între acest centru şi şcoală vom reamenaja un nou teren de sport”, ne-a spus Gheorghe Melente.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...