Eveniment

Greviştii foamei de la Hidroserv, concediaţi pe motiv că au lipsit de la lucru

Mai mulţi dintre angajaţii care au făcut greva foamei în curtea instituţiei din Râmnicu Vâlcea au primit deja deciziile de desfacere a contractului individual de muncă

Situaţia de la S.S.H. Hidroserv S.A., Sucursala Râmnicu Vâlcea este în continuare un butoi de pulbere, gata oricând să explodeze, asta după ce mai mulţi dintre muncitorii care au declanşat în urmă cu câteva săptămâni greva foamei în curtea societăţii au fost înştiinţaţi la sfârşitul săptămânii trecute că li se va desface contractul colectiv de muncă, începând cu data emiterii deciziei, pe motiv că au absentat de muncă. Printre ei şi liderii de sindicat care au participat la acţiunea de protest declanşată pe 23 iulie. Aceştia au anunţat că vor ataca în instanţă aceste decizii despre care spun că sunt un abuz din partea conducerii societăţii. „Nu ni se mai permite accesul în sediu pe motiv că nu mai suntem angajaţi ai societăţii. Este practic o obstrucţionare a activităţii sindicale. Deciziile sunt semnate cu data de 7 august, iar noi le-am primit sâmbătă, pe 8 august. Suntem deja 30 de salariaţi care am primit prin poştă aceste decizii, dar cu siguranţă vom fi mult mai mulţi. Se fac acum presiuni ca oamenii, care au trecut deja prin comisiile de disciplină, să îşi schimbe declaraţiile date în prezenţa avocatului, şi cel mai probabil vor mai fi încă cel puţin 25 de angajaţi care îşi vor pierde locul de muncă. Vom ataca în instanţă aceste decizii pentru că sunt un abuz din partea conducerii societăţii. Pe lângă faptul că motivul invocat pentru desfacerea contractului de muncă, acela că am absentat nemotivat de la locul de muncă, nu este valabil în condiţiile în care noi am fost tot timpul acolo şi am cerut să ni se dea de lucru în condiţiile legii, sunt şi alte abuzuri pe care cei din conducere le-au făcut. Nu ni s-a permis să intrăm în ateliere pe perioada protestului, acestea fiind închise. Noi nu am făcut altceva decât să ne cerem drepturile.”, spune Florentin Iordache, liderul Sindicatului Liber Hidroserv Râmnicu Vâlcea.

Sindicaliştii acuză şi faptul că cei din conducerea societăţii nu respectă prevederile legale în ceea ce priveşte legislaţia muncii şi nici pe cele ale conflictelor de muncă în condiţiile în care, spun sindicaliştii, ei au declarat deschis conflictul de muncă încă din ianuarie acest an. „În primul rând, ca o acţiune de protest, indiferent că este grevă sau o altă formă de protest, să fie declarată ilegală ar trebuie să fie facută în baza unei decizii date de către o instanţă de judecată. Apoi, din câte ştiu eu, şi cred că sunt bine informat, greva foamei nu este ilegală pe teritoriul României. Asistăm astfel la un abuz deosebit de grav pe care l-au făcut cei din conducerea Hidroserv. Aceşti oameni au fost în fiecare zi la locul de muncă şi au depus o adresă prin care au solicitat să primească saricini de serviciu în condiţiile legii. La Hidroserv Râmnicu Vâlcea nu se respectă însă legislaţia muncii. Aceşti oameni lucrează pe propria răspundere, căci nu li s-a mai făcut control medical obligatoriu de ceva vreme. Le-am atras atenţia asupra acestui lucru, dar nu am fost luat în seamă. Ceea ce se întâmplă acum la Râmnicu Vâlcea şi la nivelul întregului Hidroserv este o restaurare a stalinismului. Este anormal ca ei să solicite să lucreze şi să fie daţi afară. O să mergem până la capăt pentru a face dreptate acestor oameni”, a precizat Cristinel Popescu, liderul Sindicatului Porţile de Fier.

Directorul Hidroserv: „Deciziile de concediere sunt legale şi nu vom reveni asupra lor!”

De cealaltă parte, însă, directorul Hidroserv Râmnicu Vâlcea spune că nu a făcut altceva decât să respecte legea. „S-a respectat legea şi se va respecta în continuare legea. Motivul emiterii acestor decizii de desfacere a contractelor individuale de muncă a fost absenţa de la serviciu. Le-am spus şi au fost informaţi şi de către ministrul pentru Dialog Social, Liviu Pop, că această grevă nu este legală. Nu au avut nicio solcitare, nici la ITM, nici la vreo altă instituţie abilitată în acest sens. Le-am atras atenţia zilnic să se întoarcă la muncă. Atelierele au fost închise pe sfârşit de săptămână ca să nu se aducă prejudicii societăţii. Ei au rămas acolo şi peste noapte şi nu ne puteam permite să le lasăm deschise. Se puteau întoarce însă la lucru dacă doreau, aşa cum au făcut ceilalţi colegi ai lor care nu au fost în grevă. Liderul de sindicat a fost concediat din motive disciplinare, pentru că a absentat de la serviciu, şi nu pentru această acţiune de protest. Decizia de a-i concedia a fost corectă şi legală şi nu se va reveni asupra ei”, a declarat Gheorghe Dinculescu, directorul Hidroserv Râmnicu Vâlcea. Acesta a mai precizat că, în continuare, Contractul Colectiv de Muncă nu este semnat şi că se poartă negocieri cu sindicatele pentru semnarea lui. Cât priveşte drepturile salariale restante pe care le solicită protestatarii, acestea intră în categoria bonificaţii şi ele vor fi plătite începând cu anul acesta, în funcţie de veniturile societăţii. „Am tot spus că nu este vorba de drepturi salariale. Sunt puse în discuţie nişte prime care erau trecute în contractul colectiv de muncă, expirat la începutul anului 2014, pe care noi le-am acceptat şi care vor fi plătite în funcţie de cum vom avea fonduri. S-a semnat o întelegere pentru plata eşalonată a acestor restanţe până în anul 2017. Anul acesta urmează să fie plătite restanţele din 2013”, a mai adăugat directorul Dinculescu.

"Liderul de sindicat a fost concediat din motive disciplinare, pentru că a absentat de la serviciu, şi nu pentru această acţiune de protest. Decizia de a-i concedia a fost corectă şi legală şi nu se va reveni asupra ei.", Gheorghe Dinculescu, directorul S.S.H. Hidroserv S.A., Sucursala Râmnicu Vâlcea

Sindicaliştii vor să sesizeze ITM-ul pentru că lucrează în condiţii periculoase

Sindicaliştii sunt însă decişi să meargă până în pânzele albe pentru a li se face dreptate salariaţiilor concediaţi. Aceştia au anunţat că vor depune zilele următoare o sesizare la Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea pentru că nu li se asigură condiţii de siguranţă la locul de muncă. „Lucrăm pe utilaje care nu mai sunt autorizate ISCIR de mai multă vreme, la fel cum şi echipamentele de lucru sunt neautorizate, de protecţia muncii ce să mai zic. Semnăm că ni s-a făcut, deşi nu ne face nimeni protecţia muncii. Mergem pe maşini care nu au CASCO, iar scafandrii nu au vizita medicală făcută”, spune liderul de sindicat Iordache. Liderii protestatarilor au precizat că sunt dispuşi să semneze contractul colectiv de muncă, însă numai în condiţiile în care este păstrată varianta negociată deja cu ei la sfârşitul anului trecut. „Nu se doreşte semnarea contractului, nu de către noi, ci de către directorul general Radu Silaghi. Toate articolele din contract sunt negociate, însă nu se doreşte semnarea lui. Eu sunt dispus să mă retrag din comisia de negociere şi ca Sindicatul Porţile de Fier să renunţe la reprezentativitate dacă se semnează contractul aşa cum a fost negociat. Am propus deja acest lucru Federaţiei «Univers» (n.r. federaţie reprezentativă la nivel naţional a sindicatelor din Energie) să preia negocierile şi să semneze contractul colectiv de muncă de la Hidroserv, însă numai cu condiţia ca el să fie cel negociat. Şi mai fac o propunere conducerii Hidroserv: şi muncitorii şi cei din conducere să ne arătăm fluturaşii de salarii, asta că tot s-a vehiculat că muncitorii de la Hidroserv au salarii mari. Dacă vor refuza, înseamnă că mint şi dezinformează opinia publică. Trebuie să se ştie că pierderile de la Hidroserv nu sunt datorate muncitorilor, ci celor care conduc această societate”, a adăugat liderul Sindicatului Porţile de Fier, Cristinel Popescu.


 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

14.08.2015 - 02:38GIUMELEA COSMIN:Sunteti niste ordinari toti care va bateti joc de oamenii astia si tu MOTORINA dute mai bine cu oile pe la malaia sau dute la cules de bureti ca se apropie sezonu.Oamenii isi cer drepturile lor pentru ca nu au ce pune pe masa nu fura ca voi miliarde,tone de motorina si nu au salariile voastre ma jegurilor.Ei au oasele rupte de la munca da voi nu mai ganditi de la aerul conditionat din birouri.Au zeci de ani de munca in sistem si nu au salariile voastre,ale curvelor voastre care plimba doua foi toata luna.JEGURI NENOROCITE VOI, CONDUCEREA.

Pagina 1 din 1 (1 comentarii din 1)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...