... în Vâlcea
Ajutor de handicap grav pentru conducerea Primăriei Râmnicu Vâlcea
Comisariatul Judeţean Vâlcea al Gărzii de Mediu a anunţat că Romprest Energy SRL a formulat către APM solicitarea de emitere a unui document care să-i permită să colecteze şi să depoziteze deşeurile menajere din Râmnicu Vâlcea, în condiţiile legale prevăzute, precizând totodată că la data de 1.08.2015 societatea de salubritate a funcţionat fără autorizaţie de mediu. În condiţiile în care Romprest nu deţinea staţie de sortare, iar în Depozitul Feţeni sunt acceptate numai deşeurile sortate, conform codurilor de deşeuri prevăzute pe autorizaţia de mediu, comisia de licitaţie a Primăriei Râmnicu Vâlcea trebuia să descalifice concurentul şi nu mai aveam parte azi de complicaţiile rezultate în urma trucării evidente a concursului, problemă care nu poate fi rezolvată decât prin organizarea altei licitaţii corecte şi transparente, solicitate de altfel şi de asociaţiile de proprietari. Tăcerea suspectă şi lipsa totală de reacţie a Primăriei Râmnicu Vâlcea, ca să nu mai aduc aminte de intervenţia unor oficiali ai instituţiei la Garda de Mediu, în favoarea Romprest, ar fi trebuit să stârnească măcar cât de cât curiozitatea DNA în legătură cu eventualele complicaţii pe care le-ar putea avea anumiţi oameni ai primăriei faţă de societatea prestatoare de servicii, pentru că relaţia cel puţin ciudată pute mai rău decât gunoiul expus la soare şi bătut de muscă. Dacă mai punem la socoteală faptul că Romprest ignoră caietul de sarcini şi că Depozitul Feţeni a rămas fără activitate, conducera primăriei ar fi trebuit de mult să se prezinte la “Comisia de handicap”, pentru un ajutor substanţial acordat nefericiţilor surzi, orbi şi muţi.
Miliţionerii locali de sub comanda lui Sâia se implică în războiul gunoaielor, la ordinul superiorului
Ştefan Tipătescu, prefectul din celebra comedie “O scrisoare pierdută”, îl avea slugă credincioasă pe Pristanda. Ion Gigi Matei, în comedia care joacă azi la Primăria Râmnicu Vâlcea, îl are pe Ion Sâia, care, în cadrul unei şedinţe a Poliţiei Locale, le-a dat ordin subordonaţilor să amendeze gunoierele Urban pentru că n-ar fi autorizate să circule în municipiu. Mai mult decât atât, omologul lui Pristanda, cu “renumeraţie” din buzunarul contribuabilului, a pretins să verifice personal toate procesele verbale întocmite pentru aplicarea amenzilor, ceea ce s-ar traduce că şi-a asmuţit copiii să vâneze maşinile Urban, chestiune “curat murdară”.
Ifose blonde şi creţe pe care mi le-am adunat de pe la curţile europene, uitând că acasă ne aşteaptă frumuseţile în costum naţional
Dacă, aşa cum se vehiculează, cariera de calcar de la Bistriţa se va închide în maximum trei ani, polonezii de la Sodă au promis că pun mutu’ pe poartă şi se cunună cu zările. Al doilea client important care îşi ia materia primă de la cariera Bistriţa este combinatul Oltchim, căruia numai o asemenea lovitură i-ar mai trebui până să primească asistenţa tehnică din partea ÎPS Varsanufie. Alţi cumpărători de calcar, mai mici, atât din judeţ, cât şi din afara Vâlcii ar fi obligaţi să se reorienteze spre alte surse de materie primă, transportul de la mare distanţă trimiţându-i şi pe aceştia, cel mai probabil pe drumul cimitirului. CET-ul şi el ar primi o lovitură serioasă prin pierderea celor doi clienţi cărora le livrează abur. Toate aceste neajunsuri se datorează suprapunerii unei părţi a suprafeţei Parcului Naţional Buila peste depozitele de calcare vecine cu Cariera Bistriţa şi situaţia s-ar putea rezolva printr-un schimb de terenuri cu aprobarea ministerului Mediului. Sunt însă voci autorizate care spun că normele legislative europene interzic scoaterea din ariile protejate a vreunei parcele de teren şi când vine vorba de aşa ceva suntem gata să demonstrăm că am putea fi mai catolici decât Papa: adică să radem la comanda legislaţiei europene şi ce a mai rămas din economia Vâlcii, pentru a nu deranja o familie de cocoşi de munte, doi urşi şi o jumătate de iepure şchiop, care şi aşa îşi vor găsi sfârşitul în portbagajul cine mai ştie cărui braconier.
... în ţară
Ferma producătoarelor de lapte matern din România şi eventualele meserii din nomenclatorul care stabileşte ce şi cum în privinţa meseriaşului
Nu numai premierul Ponta câştigă mai puţin decât soţia. Mircea Duşa, ministrul Apărării, are un venit de peste două ori mai mic decât al nevestei, care este procuror, iar ministrul Sănătăţii Bănicoiu este depăşit de soţie cu 14.000 lei anual. Şi mai bine se prezintă situaţia ministrului Mediului, Graţiela Leocadia Gavrilescu, care are un venit de trei ori mai mare ca al soţului. • În Camera Deputaţilor, 15 femei câştigă mai mult decât soţii lor. Soţia lui Miron Mitrea, aflat acum la mititica, cu statutul de întreţinut pe banii statului, câştigă în afara salariului de deputat PSD, 370.000 lei din activitatea notarială şi exemplele de femei-bărbate, vorba lui Tipătescu, pot continua: Claudia Boghicevici (PNL) a ajuns la 70.000 lei predând la Universitatea “Aurel Vlaicu”, în timp ce soţul are un venit de 7 ori mai mic, ca să nu mai vorbim de Sonia Drăghici (PSD) la Camera Deputaţilor, de 7,5 ori mai mult decât venitul soţului pensionar. • Am dat întâmplător, în Jurnalul Naţional, de următorul titlu: “De ce este bine să bei bere la menopauză”. Nu am avut răbdare să citesc, pentru că m-am gândit că mă vor lămuri prietenii mei, mari consumatori de bere, care se străduiesc de ani de zile să mă facă să renunţ la votcă. • România este una dintre puţinele ţări unde nu funcţionează, deocamdată, o bancă de lapte matern, dar se preconizează înfiinţarea ei la spitalul Marie Curie. Parcă văd în nomenclatorul meseriilor apărând şi acelea de mulgător şi controlor de calitate la ferma producătoare de lapte matern!
...în lume
Jurnalul Naţional susţine că, potrivit sexologilor britanici de la The Sun, momentul cel mai prielnic pentru o partidă de sex fierbinte este dimineaţa, la ora 8. Experţii spun că atunci energia şi hormonii se află la un nivel foarte ridicat în organismul nostru. Cercetările anterioare au stabilit faptul că sexul dimineaţa reduce riscul de atac de cord, îmbunătăţeşte fluxul sangvin, stimulează activitatea aparatului circulator, menţine ficatul cald, face glezna subţire şi limba ţeapănă. Ce bine era să fi apărut Jurnalul Naţional în urmă cu vreo 40 şi ceva de ani, că treceam urgent de la zi la seral şi nu mai acumulam atâtea absenţe la primele două ore de cursuri, cu sentimentul că am comis o greşeală.
Sexul de dimineaţă şi pe inima goală, medicament curat pentru orice boală!