Inedit

Dulceţuri de Horezu, după reţete apreciate de casa regală britanică

Borcane cu bunătăţile ce se fac în zonă de sute de ani, din afine, zmeură sau mure, dar şi din ardei iute, sunt expuse într-un muzeu amenajat în Costeşti

Din cartea de bucate a gospodinelor din Horezu, direct la micul dejun al celor mai pretenţioşi gurmanzi din Europa! Asta intenţionează să facă o asociaţie locală din zona Horezu, care şi-a propus să scoată pe piaţă gemurile şi dulceţurile făcute după vechile reţete ale femeilor din zonă, din fructe aduse de pe munte. Sursa de inspiraţie a fost chiar prinţul Charles, ale cărui laboratoare de la Viscri au fost vizitate de câteva ori de reprezentanţii asociaţiei ca să afle din secretele fabricării gemurilor şi dulceţurilor care fac deliciul Casei Regale Britanice, dar şi a altor capete încoronate din Europa.
Asociaţia “Autentic Românesc” din Horezu a testat deja piaţa cu gemurile şi dulceţurile făcute după reţetele străbunicelor şi reacţia a fost una foarte bună astfel că se gândesc serios să scoată pe piaţă o cantitate mai mare. Au deschis chiar şi un muzeu într-o casă din Costeşti, unde sunt expuse obiecte vechi din localităţile “Olteniei de sub munte”, dar şi borcane cu bunătăţile ce se fac în zonă de zeci, dacă nu sute de ani.


Dulceţurile de afine, zmeură, mure, dar şi cele mai puţin cunoscute, cum ar fi cea de ardei iute, sunt realizate 100% natural. Materia primă este achiziţionată de la localnicii care merg pe munte să adune fructe. În plus, şi cei care au gustat din deliciile dulci produse la Horezu au rămas încântaţi de gustul deosebit şi unic al dulceţei, chiar dacă e ceva mai scumpă decât cea din magazine.
Sursă de inspiraţie pentru cei de la “Autentic Românesc” le-a fost chiar prinţul Charles, al cărui domeniu de la Viscri l-au vizitat de două ori ca să afle care este secretul dulceţurilor pe care prinţul le face în România şi sunt atât de apreciate în Europa. Acesta pare să fie folosirea unei cantităţi mici de fructe odată, aşa cum fac gospodinele acasă, pentru că astfel să păstrează gustul şi aroma fructelor proaspăt culese.
Cel mai probabil, dulceţurile, gemurile şi siropurile “Autentic româneşti” vor fi găsite pe piaţă din toamna acestui an, reprezentanţii asociaţiei intenţionând să vină şi cu o etichetă deosebită din care cumpărătorul să afle povestea dulceţei chiar de la cel care a cules fructele din care s-a făcut.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...