Proiectantul domeniului schiabil de la Vidra, arhitectul Mihai Prădatu, contestă vehement acuzaţiile potrivit cărora investiţia a fost de la cap la coadă viciată de numeroase ilegalităţi. Prin intermediul unei conversaţii purtate în mediul electronic, acesta a insistat să-şi spună punctul de vedere. Din spusele lui Mihai Prădatu reiese că unica sa vină e că “a riscat şi a luat ţeapă” cumpărând un teren tocmai în vecinătatea pârtiei şi nu suflă un cuvânt dacă ştia sau nu exact că suprafaţa fusese adjudecată cel puţin bizar de cel de la care a cumpărat-o.

Arhitectul îşi prezintă câteva realizări din portofoliu, despre care susţine că sunt foarte apreciate, cum ar fi Hotelul şi centrul spa Orizont din Căciulata sau piscina acoperită, construită cu fonduri europene, de Primăria Băile Olăneşti. “Vă recomand o vizită la Hotelul Orizont Cozia. Acolo, alături de complexul hotelier, am proiectat şi o piscină de care sunt mândru”.
Din punctul său de vedere, tehnic, proiectul este unul fără cusur, menit a aduce numai beneficii zonei, locuitorilor şi bugetelor locale şi de stat. “La proiectul de la Vidra, de care sunt şi mai mândru, am lucrat încă din 1985. Am studiat pe hartă, dar şi din elicopter, împreună cu generali din Armata Română, toate amplasamentele posibile din Şurianu, Cindrel, Lotru, Parâng, Căpăţânii şi Latoriţa. În Latoriţa am identificat pârtii olimpice pe Fratoşteanu, Puru, Mioarele, Miru, Mereuţu, Ştefanu, Cărbunele. Domnul arhitect Oprea de la ISPH Bucureşti are 84 de ani. A proiectat cele trei staţiuni Mura, Alba şi Vidra, care urmau să găzduiască Olimpiada de Iarnă şi pentru care a obţinut avizul Comitetului Olimpic Internaţional. Acest domn Oprea a zis că avizul îl păstrează la loc de cinste în biblioteca proprie. În acest an, studiile mele au ajuns la Torino, la specialiştii de marketing din anturajul lui Alberto Tomba, care a dezvoltat Staţiunea montană Bansco din Bulgaria. Nu întâmplător, pârtiile de ski de pe Transalpina au fost omologate de Federaţia Internaţională de Schi pe 20 noiembrie 2014. Asta înseamnă că pe aceste pârtii de aici se vor putea desfăşura competiţii internaţionale”, explică Mihai Prădatu.

Retorică ipocrită: “Este oare interzis să cumperi şi la final să iei ţeapă?”

Arhitectul a răspuns şi acuzaţiilor că a beneficiat de pe urma retrocedărilor ilegale de terenuri în zonă, cărora amenajarea pârtiei le-a crescut foarte mult valoarea, achiziţionând contra unei sume modice o suprafaţă vecină cu domeniul de la Gicu Deaconeasa, deja condamnat de o instanţă la ani grei de puşcărie pentru modul ilegal de dobândire şi exploatare a terenurilor.

El susţine că este victima unei conspiraţii şi încercărilor unor colegi de breaslă de a-l discredita şi a-şi face ei loc pe piaţă. “Văd că împreună cu «sursele» dumneavoastră de informaţii sunteţi interesat de proprietatea mea, atât de proprietatea intelectuală, cât şi de cea imobiliară. Nu este prea greu să vă recunosc sursa (dimpotrivă, spunem noi – n.r.). Aceasta practică minciuna şi dezinformarea (defăimarea) în scopul de a pune mâna pe lucrări de proiectare pentru firma de unde mai câştigă nişte bănuţi în timpul programului de lucru de la instituţia de stat. Pe lângă faptul că persoana în cauză este funcţionar public şi se află în vădit conflict de interese, mai condiţionează şi obţinerea unui aviz de la serviciul pe care vremelnic îl conduce. Este oare interzis să cumperi şi la final să iei ţeapă? Pierzi, câştigi, negustor te numeşti”, se scuză Mihai Prădatu.

Ferdinand, hitleriştii, hortiştii, legionarii, generalul Antonescu şi comuniştii, vinovaţi de ilegalităţile de la Vidra!

Mai departe, el dă un exemplu de ambiguitate juridică, ocolind cu grijă falsurile dovedite de instituţiile de control ale statului în modalitatea de dobândire a terenurilor înainte de construcţia domeniului schiabil. “Terenurile din zonă au fost confiscate în etape istorice diferite şi apoi retrocedate prin diferite legi. Este foarte riscant să achiziţionezi aşa ceva. Am încercat cu investitor interesat să facem un istoric al terenului pe care voia să îl achiziţioneze şi am descoperit că prin reforma agrară din anii 1918-1921 toate terenurile, inclusiv pădurile în limita a 50 de ha, au fost confiscate de stat si vândute după 1921 la preţuri modice celor care au luptat în Primul Război Mondial. Dacă un pălmaş avea o pereche de boi, avea dreptul să cumpere 1 ha de teren, dacă avea două perechi, putea cumpăra 4 ha. Şi tot aşa, până în limita a 50 de ha, pe care o putea cumpăra un preot sau un învăţător. Terenul respectiv provenea de la un grof (baron ungur), declarat prin legea românească în vigoare atunci duşman al poporului, căruia după lege trebuia să i se confişte tot terenul şi care nu mai avea voie să cumpere nicio palmă de pământ în România. Când el a aflat, a vândut unor evrei acest teren expropriat de Ferdinand. Dar acest pământ a fost cumpărat de la stat de un preot, care avea dreptul să fie împroprietărit. Evreii, şi mai hoţi, au jonglat cu terenul prin aducerea lui ca aport la capitalul social. Dar, au venit legionarii şi în 4 octombrie 1940 au dat o lege a românizării acţiunilor, i-au dus pe evrei la Bug şi le-au confiscat averile. Prin Dictatul de la Viena, pe legea hortistă şi hitleristă, groful (baronul ungur) a primit înapoi averea confiscată în România. În 1943, Antonescu a anulat decretul lege din 4 octombrie 1940. După Al Doilea Război Mondial, terenul trece prin constituţia comunistă în proprietatea statului. Cine are dreptul şi vocaţie la reconstituire după Legea 18 din 1990, Legea 1 din 2000 şi Legea 247 din 2005, care se bat cap în cap? Groful, preotul sau evreii? Fiecare e cu dreptatea lui! Mai ales dacă a trecut prin instanţa de judecată. Şi aşa se porneşte un alt proces şi se dă o altă soluţie şi apoi vine altu şi o ia de la capăt. Tu, investitor, de unde ştii cine va câştiga până la urmă? Dacă pui botul şi te arunci şi cumperi terenul de la o persoană, persoană respectabilă în urbea noastră şi pe urmă se dărâmă actele primare, rămâi şi fără bani, şi fără teren, şi cu imaginea şifonat[ într-un judeţ mort, în care nu se pot face investiţii pentru c[ nu există clarificat regimul juridic! Eu nu l-am sfătuit pe investitor să cumpere, dar el a zis că riscă şi că îşi asumă pierderea. Am refuzat să-i fac şi proiectul explicându-i că este riscant să bagi banii într-o construcţie pusă pe un teren cu probleme. Dar el şi-a făcut socotelile, a ajuns la arhitectul care este în anturajul surselor d-voastr[. Dacă sursa dumneavoastră doreşte să facă planuri de urbanism împreună cu un arhitect fost angajat în instituţia la care ocupă funcţia de şef de serviciu prin astfel de metode...”, se mai lamentează arhitectul.
Mihai Prădatu şi ceilalţi implicaţi în investiţia cu cântec de la Vidra nu au de aşteptat mai mult de o săptămână până ce vom reveni cu noi detalii din acest cumplit de încâlcit caz!