Doi poliţişti au făcut în Vâlcea ravagii cu intransigenţa lor, a se citi excesul de zel ieşit din comun: Boldu şi Betty. El, cu fizic de bold, cu care se prinde insigna de miliţian direct de piele în zona pectorală şi ea cu fizicul de halterofilă, campioană la smuls şi aruncat. Boldu poate fi asemuit cu celebrul pecerist Tata Turcu, care, mustrat de o asprime revoluţionară de conştiinţa veşnic trează, a întors Volga din drumul spre Rm. Vâlcea, să-şi plătească porţia de mămăligă, la Cantina Partidului, din Drăgăşani.
Poliţista Betty (unii îi zic “Cea urâtă!”), inspiraţi de desenele animate la care noi nu reacţionăm pozitiv, pentru simplul motiv că nicio femeie nu este urâtă, ci numai băutăura puţină, are constituţia halterofilei de performanţă şi gingăşia mamutului care s-a rătăcit pe etajera cu veselă de cristal. O iubesc sincer, chiar dacă mă zguduie căutătura ei decupată din filmele în care comuniştii erau văzuţi prost de camarazii legionari.
De curând, am găsit-o cu o reclamaţie în presa vremii, care o pune la stâlpul infamiei, că s-ar fi răzbunat, aşa cum ştie ea, prin intermediul amenzii, că numai atâta a învăţat, pe prietenul care a părăsit-o.
Ruşine, domnişoară, şi grea povară pe epoleţii superiorilor care te susţin într-o asemenea cauză destinată anume să te trimită de la şapcă la tigaie, pe cel mai scurt drum familial (nu-i spun judeţean, că sunt un delicat), între pat şi bucătărie.
Dacă în cazul poliţistului Boldu, o criză de personalitate, declanşată de ridicarea în grad, la apelul de seară al bocancilor, ar fi scuzată, să-ţi pui iubitul la zid folosindu-ţi influenţa şi obtuzitatea că a ales pe altcineva, este de neacceptat. Nu aduc vorba de onoarea de militar care îi priveşte numai pe bărbaţii care îşi asumă un asemenea rol, dar ce fel de suflet poţi să ai pentru cel pe care l-ai iubit, să-l distrugi într-un asemenea hal, numai să-ţi demonstrezi puterea?
Betty, tu nu eşti urâtă! Categoric, nu! Eşti rea şi acest lucru nu se poate rezolva cu nicio operaţie chirurgicală asupra sufletului, chiar dacă o face Dumnezeu!
Opinii
27.07.2015

Betty, tu nu eşti raţa cea urâtă! Eşti rea şi acest lucru nu se rezolvă decât cu ajutorul lui Dumnezeu...
Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >







