Administratorii asocia¬ţiilor de proprietari din Rm. Vâlcea sunt avertizaţi de inspectorii primăriei că, odată cu afişarea listelor de plată pe luna iunie, sunt obligaţi să-i informeze pe proprietari despre situaţia financiară a asociaţiei. În caz contrar, riscă amenzi între 500 şi 3.000 de lei.
Proprietarii trebuie să fie informaţi trimestrial cum sunt cheltuiţi banii asociaţiei. Astfel, în luna martie a.c., a fost modificată Legea 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, prin Legea 34/2015 fiind completat articolul 36: “Administratorul, persoană fizică sau juridică, are, în principal, următoarele atribuţii: informarea trimestrială, în scris sau prin poşta electronică, a proprietarilor, membrii asociaţiei de proprietari, cu privire la situaţia financiară cuprinzând toate elementele de cheltuieli, venituri, încasări şi plăţi aferente asociaţiei de proprietari, sub semnătura proprie şi contrasemnată de preşedintele şi de cenzorul asociaţiei de proprietari“, art. 36, litera g, din Legea nr. 230/2007.
Prin urmare, inspectorii de la Serviciul Relaţii, Îndrumare Asociaţii de Proprietari din cadrul Primăriei Municipiului Rm. Vâlcea îi avertizează pe administratorii asociaţiilor de proprietari din Rm. Vâlcea că au obligaţia să prezinte proprietarilor detaliat situaţia financiară a asociaţiilor, fie prin afişarea la avizier împreună cu listele de plată, fie prin înştiinţarea fiecărui proprietar în parte. „Legea nr. 34/2015 a intrat în vigoare la jumătatea lunii martie. Prin urmare, asociaţiile sunt obligate să le prezinte proprietarilor cheltuielile, veniturile, încasările şi plăţi aferente ultimelor trei luni. Administratorii riscă să fie amendaţi cu până la 3.000 lei“, a precizat un inspector din cadrul Serviciului Relaţii, Îndrumare Asociaţii de Proprietari din cadrul Primăriei Municipiului Rm. Vâlcea.
Veniturile şi cheltuielile, prezentate detaliat fiecărui proprietar
„Este bine că legiuitorul s-a gândit la acest lucru. Este bine ca proprietarul să ştie unde se duc banii pe care el îi plăteşte la asociaţie. De exemplu, în privinţa salariilor celor de la asociaţie, proprietarii pot să urmărească sumele trecute în primul trimestru, iar dacă în trimestrul următor observă o sumă mai mare, este clar că s-a modificat salarizarea celor de la asociaţie fără cunoştinţa proprietarilor. Nu este suficient să se afişeze la avizier, iar recomandarea noastră este să fie anunţat fiecare proprietar în parte“, a afirmat Dan Spinciu, şef Serviciu Relaţii, Îndrumare Asociaţii de Proprietari din cadrul Primăriei Municipiului Rm. Vâlcea.