Sport

Săndoi: ”Jucăm la nivel peste mediu”

Antrenorul Craiovei, Emil Săndoi, crede că echipa sa trebuie să fie mai concentrată.
„Am avut multe ocazii de gol, mai ales în repriza a doua, care a fost bună. Acesta este fotbalul, iar azi a fost nedrept! În cel mai rău caz, meciul trebuia să se încheie la egalitate. Tot noi trebuie să ieşim din pasa proastă în care suntem. Din păcate, facem cadouri adversarilor, greşeli de marcaj, pierdem mingea când nu trebuie să o facem şi de fiecare dată suntem taxaţi. În plus, noi nu marcăm din situaţii clare de gol. Jucătorii care au intrat au făcut un efort fantastic. Zlatinski a ordonat jocul la mijlocul terenului, iar Bancu şi Herghelegiu au intrat şi ei bine. Trebuie să fim mai concentraţi şi responsabili în anumite situaţii, pentru că aici suferim noi“.
Fostul jucător al Universităţii apreciază că penalty-ul ratat de Ferfelea în minutul 54 a reprezentat momentul psihologic al jocului: „Nu m-am uitat nici eu la penalty. Dacă am fi reuşit să înscriem acolo, eram pe val şi poate că am fi reuşit să tranşăm jocul în favoarea noastră. Din punct de vedere al jocului, suntem la un nivel peste mediu“.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...