Aproximativ 30 de angajaţi ai Hidroserv Vâlcea au declanşat cel mai radical protest din ultima vreme. Joi, 23 iulie, au intrat în grevă, iar vineri s-au baricadat în curtea societăţii, intrând în greva foamei. Principala revendicare vizează semnarea Contractului Colectiv de Muncă de conducerea societăţii.
"Cunosc problemele de acolo, sunt grave. Nu suntem din aceeaşi confederaţie sindicală, dar, noi, cei de la Cartel Alfa, suntem solidari întotdeauna cu salariaţii care luptă pentru drepturi salariale elementare. Ajutăm întotdeauna când suntem solicitaţi", ne-a declarat vicepreşedintele UST Cartel Alfa Vâlcea.
Sindicatul Portile de Fier, organizatie sindicala reprezentativa la nivelul SSH Hidroserv SA, anunţă ca salariatii din cadrul Sucursalei Ramnicu Valcea, membri ai Sindicatului Portile de Fier au organizat spontan o actiune de protest in data de 23 iulie 2015.
Salariatii s-au aflat de la primele ore de program in curtea sediului sucursalei, solicitand sa le fie acordate toate drepturile cuvenite, drepturi ce in mod abuziv le-au fost taiate.
In acelasi timp salariatii solicita semnarea Contractului Colectiv de Munca, in conformitate cu prevederile legii si asa cum au fost semnate Procesele Verbale de negociere pe parcursul anului 2014. Mentionam ca aceste Procese Verbale au fost recunoscute si semnate de catre Conducerea Executiva a SSH Hidroserv SA impreuna cu Sindicatul Portile de Fier. In acest moment Conducerea Executiva, in mod abuziv refuza semnarea Contractului Colectiv de Munca, nedorind sa mai recunoasca Procesele Verbale semnate.
Cu toate ca ne aflam intr-un conflict de munca si ca, intelegand situatia salariatii nu au declansat greva, desi exista semnaturile necesare, tot in mod abuziv si in total dispret fata de lege, Conducerea Executiva a procedat la concedierea colectiva a peste 240 salariati. Abuzul este cu atat mai evident, avand in vedere ca din cei 244 salariati disponibilizati, 217 sunt membrii ai Sindicatului Portile de Fier si doar 27 ai celorlalte 6 sindicate existente la nivelul societatii.
In momentul de fata Conducerea Executiva, datorita lipsei de personal datorate concedierilor colective, detaseaza salariati din sucursalele in care nu s-au facut concedieri de personal in cele in care s-au facut disponibilizari masive: Portile de Fier si Ramnicu Valcea, fapt ce dovedeste ori incompetenta ori abuzul evident in dauna intereselor personale ale salariatilor pe care ii reprezentam.
Mentionam ca situatia este cunoscuta si la nivelul Ministerului si Guvernului, am sesizat inclusiv Administratia Prezidentiala, dar pana acum singurele efecte au fost amenintarile si atacurile la adresa salariatilor si liderilor de sindicat Florin Iordache – Rm. Valcea si Cristinel Popescu – Portile de Fier. Pana in acest moment au fost disponibilizati 4 lideri de sindicat", se arată într-un comunicat al Sindicatul Portile de Fier.