Actualitate

Internaţii în SJU Vâlcea nu se înghesuie să-şi recupereze banii pe medicamente

În martie a.c., Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate a amendat unitatea medicală cu suma de 174.000 de lei pentru lipsa medicamentelor în farmacia internă

Situaţie ilară la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Râmnicu Vâlcea, unde niciun pacient nu a depus până în prezent o cerere scrisă pentru a-şi recupera banii pentru medicamentele sau materialele sanitare achiziţionate în perioada cât au fost internaţi.
Dacă până lunile trecute bolnavii care treceau pragul SJU Vâlcea se plângeau că au fost obligaţi să-şi cumpere medicamente de la poarta unităţii medicale şi că nu au posibilitatea să-şi recupereze banii cheltuiţi pe perioada internării, acum, pacienţii nu se înghesuie să depună cerere pentru a-şi recupera banii.
Niciun bolnav nu a depus o astfel de solicitare în ultimele două luni, deşi legea este foarte clară în acest sens, iar conducerea unităţii medicale susţine că are toată disponibilitatea pentru a-i ajuta pe bolnavii care nu-şi permit să cumpere medicamente de la farmaciile externe.


“La capitolul medicamente stăm binişor în acest moment şi nu a venit nimeni să ne ceară să-i decontăm contravaloarea medicamentelor. Spitalul este obligat să asigure medicamentele prevăzute în contractul-cadru, aşa că ne-am conformat. Problemele sunt la furnizori, iar în anumite cazuri suntem nevoiţi să reluăm licitaţiile. Poate atunci când vor exista sincope în aprovizionare vom avea şi cereri pentru decontarea medicamentelor”, a spus doctorul Dan Ponoran, managerul SJU Vâlcea.

Cum pot fi recuperaţi banii cheltuiţi în spitale

"Spitalul este obligat să asigure medicamentele prevăzute în contractul-cadru, aşa că ne-am conformat. Problemele sunt la furnizori, iar în anumite cazuri suntem nevoiţi să reluăm licitaţiile. Poate atunci când vor exista sincope în aprovizionare vom avea şi cereri pentru decontarea medicamentelor", Doctor Dan Ponoran, manager SJU Vâlcea

Potrivit legii, pacienţii unei unităţi spitalcieşti pot cere rambursarea banilor cheltuiţi pe medicamente şi materiale sanitare în timpul internării în baza bonurilor primite de la farmacii şi a biletului de trimitere, respectiv de ieşire din spital. De asemenea, rambursarea banilor se face în baza unei cereri pe care pacientul o depune la şeful secţiei unde a fost internat şi la managerul spitalului.
În luna martie a acestui an, în urma unui control realizat de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, Spitalul Judeţean din Râmnicu Vâlcea a fost amendat cu suma de 174.000 de lei pentru lipsa medicamentelor în farmacia internă. Inspectorii din cadrul Casei de Sănătate au ajuns la concluzia că medicii au consemnat pe foaia de observaţie, în loc de medicamente din farmacia internă, medicamente achiziţionate de pacienţi de la poarta spitalului.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...