Petre Iordache, primarul oraşului-staţiune Ocnele Mari, a declarat că a predat Companiei Naţionale de Investiţii (CNI) amplasementul Casei de Cultură “Vasile Militaru” din localitate în vederea demarării investiţiei de reabilitare, modernizare şi utilare completă a obiectivului precum şi de amenajare a spaţiului din faţa imobilului. Valoarea totală a proiectului este de 2,7 milioane de lei, din care bugetul local va suporta aproximativ 270.000 lei (10%).
“Am reuşit, în urmă cu aproape doi ani, să introducem reabilitarea şi modernizarea Casei de Cultură pe lista Companiei Naţionale de Investiţii. Zilele trecute am predat amplasamentul obiectivului, CNI urmând a se ocupa şi de licitaţie, şi de supravegherea lucrărilor.
Recent, edilul a inaugurat şi investiţia în construirea unui centru de promovare şi informare turistică, în valoare totală de 580.337 lei, care are data de 12 august 2015 ca termen de recepţie prevăzut în contract.








