Vâlcea a ratat readucerea mijlocaşului dreapta, Octavian Vasile, care va semna cu echipa de liga I, FC Voluntari.
După ce s-a pregătit cu echipa vâlceană timp de o săptămână, Vasile a ajuns astăzi, la Voluntari, la recomandarea directorului sportiv de acolo, Florentin Dumitru.
Fostul căpitan al Metalului Reşiţa a anunţat din start, conducerea clubului CSM, că va rămâne, doar în cazul în care nu va primi vreo ofertă de la Liga I.
În schimb, vicepreşedintele clubului ilfovean, Florin Verigeanu spune că transferul nu este parafat. ”Vasile vine deocamdată, doar să fie văzut de antrenor, nu ştiu dacă va rămâne la noi” a anunţat Verigeanu.
Momentan, antrenorul echipei CSM Rm.Vâlcea, Alex Pelici a rămas cu o singură soluţie pe flancul drept, anume Dragoş Firţulescu, care nici el nu a semnat prelungirea contractului.