„În prima jumătate din repriza întâi, am avut momente destul de bune, apoi a fost o cădere pe care nu am înţeles-o. Am remediat lucrurile la pauză, când jucătorii au înţeles cerinţele noastre. Oricum, am avut o repriză a doua mai bună şi într-un fel poate meritam să marcăm. Dacă am fi înscris am fi câştigat. E un început de campionat, nu suntem sută la sută pregătiţi pentru a da un randament maximal. Ce mă îngrijorează mai mult e starea fizică a lui Acka, Târnăcop, Popov, mă aşteptam la un joc aprig disputat. Acka a fost printre cei mai buni în pregătire, să vedem şi umărul lui Popov, bulgarul a dat siguranţă. Până acum considerăm că este o achiziţie reuşită, s-a integrat bine în joc şi în colectiv. Parcă nici nu s-a cunoscut că e noutate în compartimentul defensiv“.
Sorin Cârţu consideră că aceştia trebuie să conştientizeze că echipa trece printr-o perioadă grea, dată fiind lipsa bazelor de pregătire: „Ne-am antrenat la Mischii, deschidere avem şi de la Işalniţa, iar refacerea o facem la Sala Polivalentă. Nu suntem într-o postură de invidiat. Facem sacrificii, sunt energii irosite. Sigur, lumea vine la stadion şi vrea victoria, vrea spectacol. Se cunoaşte problema pe care o avem la mijlocul terenului şi suntem în discuţii pentru aducerea unui mijlocaş central de calitate“.
Emil Săndoi: ”Meritam victoria”
Antrenorul principal al oltenilor, Emil Săndoi, crede că actualul sezon al Ligii I va fi unul foarte dur. “Va fi cel mai dur campionat din istoria fotbalului românesc, toate meciurile se joacă pe muchie de cuţit! Am început bine partida, dar, după 20 de minute, Botoşani a dominat jocul. În repriza secundă am avut mai multe şanse de gol, meritam victoria. Am stat rău în linia mediană. A fost un meci bun, în ciuda faptului că temperatura a fost un impediment pentru ca jocul să fie spectaculos. Ne pare rău că nu am fost prima echipă care câştigă în acest nou sistem competiţional, dar sper să o facem la următorul joc, cu Dinamo”, a afirmat Emil Săndoi.