Flacăra Horezu continuă cu Vasile Ilinca şi actualul lot, încercând, pentru a-l treilea an consecutiv, să obţină promovarea în Liga a III-a.
După ce a a mai trecut din amarul ratării celui de-al doilea baraj consecutiv, primarul din Horezu, Ilie Fîrtat a anunţat că, echipa locală, va continua în Liga a IV-a, având acelaşi obiectiv, promovarea în Liga a III-a.
Flacăra este campioana ultimelor două ediţii, ale Ligii a IV-a Vâlcea, dar, a ratat de fiecare dată promovarea, la baraj.
”Flacăra rămâne vie şi în sezonul viitor, Primăria Horezu a aprobat acelaşi buget şi pentru sezonul următor, sunt convins că jucătorii vor rămâne la noi, deşi unii au şi alte oferte. Însă, nu ne vom opune, dacă ei vor avea oferte mai bune, singura condiţie este să fie de acord şi antrenorii. Am făcut o modificare în conducere, profesorul de sport, Valentin Grigorescu a devenit preşedintele clubului. Banca tehnică rămâne aceeaşi, cu Ilinca şi Marinescu. Singurul jucător care încheie contractul este Georgescu, el aparţine de CSM. Nu am depus nicio cerere la Federaţie pentru un loc de Liga a III-a, eu mereu am intrat, peste tot, numai pe uşa din faţă, nu pe cea din dos”, a anunţat primarul Ilie Fârtat.
Cei doi jucători de bandă ai Flacărei, Stănică şi Georgescu sunt curtaţi de echipa care i-a învins pe horezeni la baraj, Măgura Cisnădie.
În plus, săptămâna viitoare, sub conducerea lui Vasile Ilinca, în ”Treapt” va avea loc un trial pentru jucătorii tineri din zonă, sub 22 de ani. Pe 15 iulie, Flacăra va juca în prima fază a cupei, în deplasare, contra câştigătoarei cupei din judeţul Olt.
Flacăra a fost în acest sezon aproape de promovarea în Liga a III-a. După ce a remizat în manşa tur a barajului, în deplasare, la Cisăndie, 0-0, Flacăra a pierdut returul de pe teren propriu, 1-2 cu Măgura! La finalul meciului, afectat, edilul din Horezu anunţase că, renunţă la antrenor şi toţi jucătorii, urmând a miza numai pe juniori.