Sport

Fotbal, Liga a II-a, CSM Rm.Vâlcea

Lucian Munteanu: Ne atingem ţintele!

Managerul CSM Râmnicu Vâlcea, Lucian Munteanu, anunţă că, în ciuda problemelor financiare ale clubului, este aproape de a încropi un lot competitiv.

Discuţiile cu jucătorii, iniţiate de managerul Lucian Munteanu, la finalul săptămânii trecute, au dat roade aseară, când, aceştia au avut termenul limită, pentru a oferi răspunsuri.


”Suntem pe drumul cel bun, încet, încet, ne atingem ţintele din lotul actual, mă refer la renegocierile cu jucătorii sub contract, dar şi cei care sunt la final de contract. Aproape toţi, au fost de acord să continue cu noi. Avem un buget restrâns, am impus un plafon salarial, dar, toată lumea ştie că suntem un club serios, atât cât promitem jucătorilor, atât le şi dăm. La noi, nu există niciun memoriu depus”, a anunţat Lucian Munteanu.

Primul transfer al CSM, fără îndoială, fundaşul Rareş Cucui, care revine după împrumutul de la Mioveni. ”Am discutat cu Cucui, el rămâne la noi. I-a prins bine împrumutul, a jucat meci de meci, şi-a revenit. Pentru noi, important este să găsim câţiva juniori Under 19 şi la reunire, lotul să fie conturat în proporţie de 80%”, a anunţat managerul Munteanu.

Cu siguranţă, rămân la Vâlcea seniorii care sunt sub contract: Cucui, Al.Ionescu, Deaconescu, I.Stoica, Dumitraşcu, Iordache, Mihai. Dintre jucătorii aflaţi la final de contract, Staicu şi B.Geantă au anunţat deja că vor continua, în timp ce, discuţiile sunt avansate cu Neagoe şi Firţulescu.
Fost căpitan la Reşiţa, Constantin Vasile este şi el aproape de a reveni acasă, după ce a mai evoluat la Vâlcea până în 2013. S-au despărţit deja de CSM, fiind la final de contract, sau, prin rezilieri amiabile, Himcinschi, Codin, Eremia, Vl.Munteanu, D.Popescu şi Konyeha, în timp ce Ad.Popa şi Ov.Popescu sunt şi ei în pragul plecării.
CSM Rm.Vâlcea se va reuni marţi, 14 iulie, în Zăvoi, sub comanda aceluiaşi antrenor, Alex Pelici.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...