Administraţie

Retragerea comunei Fârtăţeşti bulversează planurile ADI Apa Vâlcea

Primarul Nicolae Voicescu susţine că retragerea din asociaţie este cauzată de nepăsarea conducerii acesteia şi subliniază că localitatea nu face parte din APAVIL SA

În ultima şedinţă, Consiliul Local (CL) Fârtăţeşti a hotărât aproape în unanimitate (12 voturi pentru şi unul împotrivă) retragerea din Asociaţia pentru Dezvoltare Intracomunitară (ADI) Apa Vâlcea. Decizia fără precedent a lăsat mască atât conducerile judeţului şi asociaţiei, cât şi pe cea a operatorului regional Apavil SA. În ciuda lamentărilor celor amintiţi, motivarea primarului localităţii, Nicolae Voicescu, pare a avea un puternic suport în realitate din punctul de vedere al intereselor comunei Fârtăţeşti.
Potrivit datelor din Masterplan, comuna Fârtăţeşti este prinsă în lista de investiţii a asociaţiei, pentru perioada 2014 – 2020, cu suma aproximativă de 1,7 milioane de euro. Şi conducerea APAVIL SA confirmă că în Fârtăţeşti sunt programate investiţii din fonduri europene, prin ADI Apa Vâlcea, pentru extinderea staţiei de epurare şi pentru alimentarea cu apă a trei sate: Stăneşti, Cuculeşti şi Grănicetu! Problema, însă, este că aceste sate aparţin comunei vecine Stăneşti, aşa cum a observat şi edilul-şef din Fârtăţeşti. “În primul rând că sunt nedocumentaţi cei care au făcut astfel de afirmaţii. Satele respective aparţin de comuna Stăneşti. În al doilea rând, noi nu suntem membri nici în APAVIL. Decizia noastră nu îi împiedică nici pe unii, nici pe ceilalţi, să-şi desfăşoare în continuare activitatea fără probleme. Este încă un argument în baza căruia considerăm că nu le pasă cu adevărat de localitatea noastră şi de problemele ei”, ne-a declarat Nicolae Voicescu.

Robert Schell: “Eu cred că sunt puşi de cineva să facă acest lucru”

Directorul general al Apavil SA, ing. Cristian Jianu, susţine că localitatea nu va mai prinde nici măcar un proiect european de acum înainte. “Nu ştiu care este situaţia în ce priveşte ADI Apa. Cert este că localitatea Fârtăţeşti se află în situaţia de a nu mai prinde nicio investiţie a societăţii noastre din fonduri europene în exerciţiul 2014 – 2020. Într-adevăr, constituirea ADI Apa nu este în pericol”, a declarat Cristian Jianu. Robert Schell, primarul din Brezoi care deţine de curând preşedinţia ADI Apa Vâlcea, se simte direct vizat de hotărârea celor din Fârtăţeşti. “Decizia lor presupune ca noi să modificăm MasterPlanul de apă. Eu încă nu cred că au cum să iasă din asociere. Statutul spune că fiecare localitate din ADI Apa trebuie să promulge hotărâri de consilii locale pentru aprobarea ieşirii comunei Fârtăţeşti din asociere. Eu cred că sunt puşi de cineva să facă acest lucru pentru a ne bloca activitatea. Este în joc şi finanţarea europeană”, a declarat Robert Schell, preşedintele ADI Apa Vâlcea.

"În primul rând că sunt nedocumentaţi cei care au făcut astfel de afirmaţii. Satele respective aparţin de comuna Stăneşti. În al doilea rând, noi nu suntem membri nici în APAVIL. Decizia noastră nu îi împiedică nici pe unii, nici pe ceilalţi, să-şi desfăşoare în continuare activitatea fără probleme. Nu ne-am propus să dăm un exemplu de urmat.", Nicolae Voicescu, primar Fârtăţeşti, Vâlcea

Voicescu: “Cotizaţia anuală de 50 de milioane de lei vechi şi cam atât!”

De cealaltă parte, primarul Nicolae Voicescu se apără contraargumentând la obiect. “Mi-au alocat la mişto investiţii ce sunt programate a avea loc în anul 2020. În afară de cotizaţia anuală de 50 de milioane de lei vechi pe care trebuie s-o achităm la asociaţie, ei niciodată nu ne-au întrebat ce probleme avem, nu ne-au cerut nicio situaţie, absolut nimic! Vechea conducere nu a făcut decât să-şi achite salarii de miliarde şi atât, iar cea nouă nici nu ne ia în serios. Unul dintre consilierii locali liberali aproape că mi-a recunoscut că a primit ordin de la partid să se opună hotărârii noastre. Nu este adevărat că s-au efectuat investiţii majore în Fârtăţeşti, majoritatea le-am efectuat noi sau Consiliul Judeţean şi nu avem ce bani să dăm înapoi. Vreau să subliniez că, deşi cunoaştem, la fel ca şi dumneavoastră, că există mai multe localităţi nemulţumite din aceleaşi motive ca şi noi, indiferent de culoarea politică a celor ce le conduc, nu ne-am propus să dăm un exemplu de urmat. Fiecare face aşa cum crede de cuviinţă că este mai bine pentru localitatea lui”, ne-a mai precizat Nicolae Voicescu.
Din informaţiile noastre obţinute până la închiderea ediţiei, alte şase comune iau în calcul retragerea din ADI Apa Vâlcea.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...