În conformitate cu prevederile Legii privind transparenţa decizională în administraţia publică nr. 52/ 2003, în data de 29.06.2015 a fost lansat spre consultare publică proiectul Strategiei de Dezvoltare Economico-Socială a Judeţului Vâlcea 2015-2022. Proiectul Strategiei poate fi consultat pe pagina de internet a Consiliului Judeţean Vâlcea www.cjvalcea.ro, secţiunea „Proiecte de Hotarari supuse dezbaterii publice” şi la Departamentul Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul aceleiaşi instituţii.
Proiectul Strategiei a fost elaborat în urma a 12 sesiuni de consultare publică cu factorii interesaţi, pentru fiecare dintre domeniile strategiei, în perioada 6 - 25 iulie urmând a fi organizate două sesiuni de dezbatere publică.
Cu această ocazie, Gheorghe Păsat, Vicepreşedintele cu atribuţii de Preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, a declarat: „Dezbaterea publică este etapa finală de elaborare a Strategiei de Dezvoltare Economico-Socială 2015-2022, însă eu consider că ne aflăm abia la început de drum. După aprobarea Strategiei urmează etapa cea mai grea, când trebuie să ne apucăm cu toţii de treabă şi să facem din Vâlcea un judeţ dinamic, competitiv şi prosper. În condiţiile în care Strategia a fost elaborată cu participarea tuturor factorilor interesaţi, am încredere că obiectivele şi măsurile stabilite sunt realiste astfel că ea va fi implementată într-o măsură semnificativ mai mare decât cele anterioare. De asemenea, pe termen scurt şi mediu, vrem ca angajamentul nostru pentru implementarea Strategiei să genereze atât credibilitate instituţională, cât mai ales stabilitate şi predictibilitate pentru domeniului economico-social.”
*Apel la implicare
În data de 29 iunie 2015 a fost lansată spre dezbatere publică „Strategia de Dezvoltare Economică-Socială a judeţului Vâlcea”, document ce poate fi consultat pe site-ul Consiliului Judeţean sau la sediul acestei instituţii. În opinia preşedintelui PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, forma supusă dezbaterii publice reprezintă rodul efortului depus de Instituţia Consiliului Judeţean, al administraţiilor publice locale interesate şi al altor câtorva instituţii publice care au răspuns pozitiv la apelul privind partiparea activă la elaborarea acestei strategii, împreună cu firma ce a câştigat licitaţia de elaborare a acesteia. În perioada 6-25 iulie 2015 vor fi organizate două sesiuni de dezbatere publică pe marginea acestui document.
Parlamentarul liberal Cristian Buican consideră că forma propusă dezbaterii publice este una perfectibilă, iar în acest sens face un apel la toţi cei interesaţi, să vină cu propuneri de îmbunătăţire a acesteia, considerând că dezbaterea şi dialogul reprezintă premisele unei baze solide privind dezvoltarea judeţului în perioada 2015 - 2022. Deputatul Cristian Buican este de părere că forma propusă dezbaterii publice este una simţitor îmbunătăţită faţă de prima variantă de lucru, corespunde cu direcţiile de acţiune şi finanţare ale Uniunii Europene şi, poate cel mai important, încearcă să introducă indicatori prin care să poate fi măsurate rezultatele acestei strategii la finalul implementării ei.
„După o muncă susţinută, iată că s-a pus în dezbatere publică un document ce trebuie să reprezinte «Biblia administrativă» a autorităţilor judeţene şi chiar locale din următorii 7 ani. «Strategia de Dezvoltare Economică-Socială a judeţului Vâlcea 2015-2022» nu este una perfectă, fără cusur, însă nu există comparaţie cu ce am avut până acum. Tocmai de aceea fac acest apel public la implicare, către toţi cei interesaţi, deoarece consider că dezbaterea şi dialogul pot genera o îmbunătăţire a acestui important document. Sper să existe cât mai multe persoane implicate în acest proces, care să transmită către Consiliul Judeţean opiniile şi ideile lor şi astfel să putem afirma, la adoptarea finală, că avem cea mai bună strategie de dezvoltare. Sper ca apelul meu să fie corect înţeles, să nu se dea o conotaţie politică, aşa cum s-a întâmplat la întâlnirile de lucru de până acum, când nu a existat un interes aşa mare din partea unor instituţii publice din judeţ. Este păcat, dar aşa au stat lucrurile... Sper ca măcar acum, când strategia se află în dezbtare publică, toţi cei care au ceva de spus să transmită concluziile, propunerile şi ideile lor către Instituţia Consiliului Judeţean pentru a fi analizate şi eventual introduse în strategia de dezvoltare”, a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.