Administraţie

Urban SA ameninţă cu plângeri penale

Conducerea Urban SA ameninţă angajaţii Primăriei Râmnicu Vâlcea cu plângeri penale pe motiv că o altă firmă, Brai Cata SRL, controlată tot de Doru Florescu, a fost descalificată de la licitaţia pentru atribuirea contractului de salubrizare pentru următorii 3 ani. Directorul comercial al societăţii Urban SA, Dan Ceauşescu, susţine că, în urma condiţiilor impuse prin caietul de sarcini, doar Urban SA este îndreptăţită să strângă gunoiul râmnicenilor, deşi a uitat să plătească redevenţa datorată municipalităţii pentru gunoiul strâns din Râmnic în ultimii 7 ani.


„Singura societate care a făcut dovada că poate sorta deşeurile la o staţie de sortare autorizată a fost Brai Cata, restul companiilor care au participat la licitaţie au spus că vor găsi soluţii ulterioare. Cu toate acestea, Brai Cata a fost descalificată şi declarată câştigătoare firma Romprest”, a declarat Dan Ceauşescu. Interesant este totuşi faptul că Brai Cata SRL a oferit la licitaţie un preţ de 2,74 lei/persoană pentru ridicare deşeurilor menajere din Râmnicu Vâlcea, în timp ce Romprest a câştigat licitaţia cu un preţ aproape dublu: 4,75 lei/persoană.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...