Administraţie

Comuna Măciuca, în drumul spre europenizare

Comuna Măciuca din judeţul Vâlcea se transformă pe zi ce trece şi începe să semene din ce în ce mai mult cu o localitate de nivel european

Printre cele mai importante proiecte finalizate la Măciuca se află introducerea reţelei de apă, un proiect ambiţios, care a dat multe bătăi de cap aleşilor din localitate. Lucrările sunt însă pe ultima sută de metri, iar, în scurt timp, măciucenii vor avea apă la robinete. Proiectul de alimentare cu apă este finanţat din bugetul de stat, prin Ordonanţa 28, şi urmăreşte realizarea unei reţele care să acopere aproximativ 75 la sută din teritoriul localităţii. „S-au introdus 19 kilometri de conducte pentru sistemul de alimentare cu apă, iar după ce se va face verificarea presiunii şi spălarea conductelor se va trece la realizarea branşamentelor. Am avut un pic de noroc cu acest proiect şi, de curând, am primit 10 miliarde de lei vechi care ne-au ajutat să acoperim datoriile şi să ajungem la faza de finalizare a proiectului”, spune Nicolae Văduva, primarul localităţii Măciuca. Proiectul va fi finalizat însă în momentul în care în localitate va fi realizată şi canalizarea, lucrare pe care administraţia locală speră să o ducă la bun sfârşit cu ajutorul ADI Apa Vâlcea, structură la care comuna Măciuca a adrerat de curând. „În scurt timp vom fi primiţi ca membru cu drepturi depline în ADI Apa şi sper ca în scurt timp să ne fie aprobabte şi cererile privind întregirea sistemului de apă şi canalizare în toată comuna, o investiţie în valoare de 4,5 milioane de euro”, a mai precizat primarul.

Drumul comunal din Bocşa, asfaltat cu fonduri europene

Un alt proiect major început în localitate este şi asfaltarea drumurilor comunale. În total, 15,3 kilometri de pe uliţele mai multor sate din localitate vor avea turnat asfalt. Proiectul, derulat tot prin OG 28, cuprinde turnarea a două straturi de covor asfaltic, precum şi realizarea de şanţuri dalate, de staţii de autobuz şi reabilitarea podeţelor.

„Este visul meu să realizez acest proiect. Este o provocare, ştiut fiind faptul că derularea proiectelor cu finanţare de la stat merge foarte greu. În cei trei ani de la demararea lucrărilor, am reuşit să turnăm doar primul strat pe şase kilometri, în satele Botorani, Ciocănari şi o mică parte din drumul comunal din Bocşa. Avem şi acum datorii de aproximativ 5 miliarde de lei vechi către constructor”, a mai precizat Nicolae Văduva. După exerienţa proiectelor finanţate din bugetul de stat, acesta spune că are în vedere accesrea de fonduri europene, primul obiectiv fiind terminarea asfaltării drumului comunal din satul Bocşa. „Este un drum extrem de important pentru că acolo avem garda de pompieri şi, în plus, este şi o rută foarte circulată făcând legătura între DN67B Piteşti-Scoarţa şi drumul judeţean Bălceşti-Râmnicu Vâlcea. Este într-o fază avansată de degradare şi are nevoie urgent de reabilitare. Am făcut deja documentaţia pentru acest proiect, unul destul de ambiţios, care sper că se va şi concretiza”, a mai adăugat alesul din Măciuca. Pe lângă aceste proiecte mari, Primăria din localitate a avut în vedere şi celelalte uliţe din localitate, care nu sunt prinse în proiectul de asfaltare. Acestea vor fi pietruite, iar şanţurile vor fi curăţate şi lărgite.

Centrul comunei, regândit din temelii

Cât priveşte centrul localităţii, acesta va suferi o transformare radicală. În zonă va fi amenajat un parc în care vor fi expuse sculpturile realizate anul trecut în tabăra internaţională de sculptură ce a avut loc în localitate la iniţiativa şi cu sprijinul senatorului Dan Niţu, fiul al localităţii. De o transformare majoră va beneficia şi târgul de săptămână. Conform precizării primarului, spaţiul actual al târgului va fi împrejmuit, vor fi realizate alei pietonale, cabine pentru comercializarea cărnii şi a produselor lactate, iar fiecare masă unde se comercializează zarzavaturi şi fructe va avea apă. De asemenea, va fi realizată o nouă scenă unde să se desfăşoare activităţile culturale din localitate şi amenajată o parcare cu locuri atât pentru comercianţii din piaţă, cât şi pentru vizitatori. Fondurile pentru acest proiect sunt din bugetul local. Pe viitor, administraţia locală din Măciuca are în plan şi realizarea unui cămin de bătrâni cu 20 de locuri, cu finanţare europeană, dar şi modernizarea clădirilor fostei unităţi militare din localitate, unde în prezent se află Garda de Pompieri Măciuca.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...