Fundaşul central Alexandru Dandea a devenit astăzi tătic, pentru prima dată.
Soţia sa, Oana, a dat naştere unui băieţel care va purta numele Deian Ioan. Oana este fiica fostului fotbalist Adrian Vâsîi, actualmente antrenor la lotul naţional de juniori Under 17. Astfel, dacă va urma tradiţia familiei, Deian va deveni fotbalist.
Naşterea băieţelului l-a găsit pe Dandea în Slovenia, unde este în cantonament cu noua sa echipă, Astra Giurgiu. ”Revin acasă pe 1 iulie, asta este situaţia. Abia aştept să văd copilul”, a spus proaspătul părinte.
În primăvară, Alex Dandea a evoluat în Liga a II-a, la Metalul Reşiţa. ”Mi-a prins bine că am mers la Reşiţa, am reintrat în circuit şi aşa am prins transferul la Astra. Giurgiu este o echipă bună, cu un lot valoros, după părerea mea, sezonul acesta o să ne batem la campionat şi cred că o să câştigăm cel puţin un trofeu. Am întâlnit un grup foarte frumos, am fost bine primit”.
Originar din Rm. Vâlcea, Dandea a mai jucat în Liga I cu Drobeta Turnu Severin şi Dinamo.