Absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara, Dan Ponoran şi-a făcut rezidenţiatul la Spitalul „Sfânta Maria” din Bucureşti, iar de câţiva ani lucrează în cadrul unităţii medicale din Râmnicu Vâlcea. Tânărul chirurg a obţinut o medie finală de 9,02 la concursul organizat zilele trecute, în timp ce singurul său contracandidat, economista Georgeta Sălişte, a fost notată cu 8,28.
Acesta porneşte pe un nou drum încrezător şi dornic să schimbe imaginea spitalului, ştiut fiind faptul că unitatea medicală din Râmnicu Vâlcea a fost implicată de-a lungul timpului în mai multe scandaluri, dar şi într-o anchetă cu privire la modul cum s-au achiziţionat medicamentele şi materialele sanitare în vremea fostului manager, Georgeta Sălişte.
Dan Ponoran, primele măsuri în calitate de manager
Printre obiectivele chirurgului este şi acela de a le asigura pacienţilor minimul necesar de medicamente pe perioada internării şi de a evita situaţiile în care bolnavii sunt trimişi la farmacia externă de la poartă şi pentru un banal algocalmin. „Sunt plin de energie şi îmi doresc foarte mult să schimb ceva în acest spital, îmi doresc recredibilizarea spitalului. Prima măsură pe care o voi lua are legătură cu asigurarea medicamentelor prevăzute în contractul-cadru cu Casa de Sănătate, vorbim despre o listă ce cuprinde 175 de medicamente, medicamente pe care spitalul trebuie să le asigure celor internaţi”, a declarat Dan Ponoran.
Potrivit legii, spitalele din România sunt obligate să le asigure pacienţilor medicamente pe perioada internării. Acest lucru nu s-a întâmplat până acum în spitalul din Râmnicu Vâlcea, unitatea medicală fiind sancţionată, în urma unui control din luna februarie al Casei de Asigurări de Sănătate Vâlcea, cu suma de 175.000 de lei.
Actualul manager trebuie să remedieze deficienţele şi să se asigure că farmacia internă nu va fi goală şi la următorul control al inspectorilor CAS. În caz contrar, dacă nu va reuşi să respecte contractul-cadru, SJU riscă să fie sancţionat din nou. De această dată, amenda va fi mult mai mare şi va reprezenta 3% din valoarea contractului încheiat între spital şi CAS pe luna mai.
Ponoran: „Nu voi schimba şefii de secţii”
Măsurile pe care le va lua odată cu numirea sa în funcţia de manager al SJU nu îi va afecta pe şefii de secţie, a dat asigurări Dan Ponoran. În plus, chirurgul va avea un program mult prea încărcat şi nu-şi va permite să-şi pună medicii în cap ori să dea naştere unor dispute interne.
“Voi face în continuare gărzi, câte cinci gărzi pe lună, şi voi continua să fiu prezent în sala de operaţii. Nu ştiu cine a lansat nişte zvonuri sau de unde sunt plecate aceste zvonuri, că eu vreu să schimb şefii de secţii. Nu intenţionez să schimb pe cineva din funcţie”, a dat asigurări noul manager al SJU.
Georgeta Sălişte, şefa Serviciului Runos
Prin câştigarea concursului pentru funcţia de manager, Dan Ponoran a reuşit un lucru care nu i-a reuşit nici măcar fostului ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, să o înlocuiască pe Georgeta Sălişte din fruntea unităţii medicale.
Sălişte a fost unul dintre cei mai longevivi manageri de spitale din România, aceasta conducând unitatea medicală timp de şapte ani, din 2007 până în 2014. Numită în funcţie pe criterii politice, în perioada când PDL-ul lui Traian Băsescu era pe val, Georgeta Sălişte a reuşit să-i supravieţuiască chiar şi unuia dintre cei mai importanţi oponenţi ai săi: Eugen Nicolaescu.
Fostul ministru al Sănătăţii a demis-o pe Sălişte în februarie 2008, după ce un militar a murit din cauza faptului că a fost plimbat între două spitale din oraş fără ca medicii să aibă habar de ce suferă bărbatul. Cu toate acestea, Georgeta Sălişte a revenit în fruntea unităţii medicale în vara aceluiaşi an, instanţa de judecată dându-i câştig de cauză. Schimbarea miniştrilor Sănătăţii a fost de bun-augur pentru Sălişte, care a rămas în funcţie, deşi din 2008 şi până în 2014 nu a mai susţinut niciun examen.
Economista a rămas fără funcţie în urmă cu un an, din cauza numeroaselor sesizări primite de fostul preşedinte al CJ Vâlcea, Ion Cîlea, cu privire la achiziţiile de medicamente şi materiale sanitare fără licitaţie, dar şi-a dorit cu ardoare să revină pe funcţie şi a candidat la examenul din acest an. Nemulţumită că a pierdut în faţa chirurgului Ponoran, Sălişte a contestat rezultatele concursului, fără succes însă. În ciuda schimbărilor din fruntea unităţii medicale, Georgeta Sălişte s-a asigurat că va ieşi la pensie din spital, aceasta ocupând în prezent funcţia de şef al Serviciului Runos.
Sursa foto: www.curieruldevalcea.ro