Faţă de alte regiuni ale ţării, Vâlcea se poate lăuda cu o bogată zestre istorică reprezentată de vechile case boiereşti care au aparţinut aristocraţiei din ţara noastră. Multe stau încă în picioare în ciuda trecerii timpului şi ar putea deveni atracţii turistice. Statul român şi implicit autorităţile locale, din raţiuni financiare, nu s-au arătat interesate de aceste monumente, importante pentru istoria naţională şi multe au fost scoase la vânzare. Un exemplu elocvent în acest sens este Cula Greceanu din Măldăreşti, pentru care Ministerul Culturii şi-a declinat interesul de a exercita dreptul de preemţiune astfel că acesta a fost pusă în vânzare de o casă de licitaţii în speranţă găsirii unui cumpărător care să o merite.
Ministerul Culturii nu vrea Cula Greceanu
Cula Greceanu este înscrisă în Lista Monumentelor Istorice de clasă A, de importanţă naţională şi universală, reprezentând unul dintre cele mai importante monumente ale Olteniei. Este atestată ca fiind cea mai veche casă românească, având o vechime de cinci secole, însă Ministerul Culturii nu o vrea. Cula Greceanu a intrat în patrimoniul muzeal în 1956, ea funcţionând ca muzeu până în prezent, această funcţiune fiind păstrată de către actualii proprietari, moştenitorii Grecenilor. Face parte din complexul muzeal Măldăreşti, alături de Cula Duca (construită în anul 1812 de Gheorghiţa Măldărescu şi vândută în 1907 de un urmaş al Măldăreştilor lui I.G. Duca, văduva acestuia donând-o 55 de ani mai târziu statului român) şi de Casa Memorială I.G. Duca (construită în 1912 de omul politic liberal pentru a fi folosită drept casă de vacanţă). Remarcată pentru autenticitatea sa - deşi stă în picioare de 500 de ani, pe dinafară este nechimbată - Cula Greceanu a fost des folosită în producţiile cinematografice româneşti, aici turnându-se filme ca: „Neînfricaţii”, „Drumul Oaselor” sau „Iancu Jianu-Haiducul”. Doctoriţa Mileta Anghel Greceanu, fiica adoptivă a Olgăi Greceanu, ultima descendentă a boierilor din Măldăreşti, a închiriat clădirea Consiliului Judeţean Vâlcea, instituţie ce are sub autoritate clădirea, cerând forului judeţean să o cumpere, după ce instanţa supremă i-a restituit în natură proprietatea. Suma iniţială cerută a fost de 10 miliarde de lei, după care proprietara a urcat brusc preţul la 15 miliarde de lei, sumă considerată prea mare de către autorităţile judeţului. În prezent, cula este deschisă publicului, dar rămâne sub semnul întrebării ce se va întâmpla de anul viitor, când contractul de închiriere se încheie în cazul în care aceasta va fi vândută. Conducerea Muzeului Judeţean este însă optimistă că acest contract va fi prelungit, iar, în cazul în care nu se va ajunge la o înţelegere, aceasta va rămâne totuşi în circuitul turistic.
Casa de licitaţii care a scos la vânzare proprietatea după ce Ministerul Culturii a renunţat la dreptul de preemţiune a stabilit un preţ de pornire a licitaţiei de 450 de mii de euro, pe lângă construcţia în sine, ansamblul cuprinzând şi terenul de 5.350 mp care o înconjoară şi o casă istorică (anexă) cu o suprafaţă de 135 mp. Alături, este domeniul Conacului Greceanu, aflat şi el în portofoliul casei de licitaţie, care prezintă proprietarea ca fiind „ideală atât ca reşedinţă sau casă de vacanţă, cât şi pentru a fi valorificată în scop turistic, alături de Conacul Greceanu şi domeniul său de 21.500 mp.”
Vânzarea, singura şansă de supravieţuire a vechilor conace boiereşti
De la sud la nord, Vâlcea are însă o serie de alte cule şi case boiereşti care, restaurate, sunt adevărate atracţii turistice. Un caz fericit este cel al Culei Maldăr din Măldăreşti. Cei care s-au încumetat să transforme vechea construcţie boierească într-o destinaţiei turistică sunt soţii Vasilescu din Craiova. Construcţia aleasă datează din secolul XIX şi până acum câţiva ani a fost sanatoriu pentru bolnavii din zona Horezu. Drumul de la o casă veche aflată în paragină la o pensiune modernă cu parfum de epocă a fost lung şi anevoios. Au cumpărat în 2006 clădirea de la foştii proprietari cu 250 de mii de euro şi au mai investit încă un milion de euro, o parte fonduri europene, pentru a o transforma într-o pensiune. Efortul financiar a fost mare, dar a meritat fiecare bănuţ, spun proprietarii, în scurt timp de la deschiderea pensiunii aceasta devenind un loc foarte căutat de turişti. Un alt caz fericit este şi Conacul lui Petrache Poenaru din oraşul Bălceşti. Proprietarii l-au pus în circuit deschis, iar aici se organizează acum simpozioane, iar pe viitor chiar şi festivaluri de film.
Un exemplu pozitiv ar putea fi şi complexul de la Zătreni, acesta fiind alcătuit dintr-o culă atestată de specialişti ca fiind ridicată în secolele XVI-XVII şi un conac alipit ei în secolul al XIX-lea. Acesta a fost cumpărat anul trecut, după mai multe încercări nereuşite de a-l vinde, iar noul proprietar, o firmă din Ploieşti, doreşte să reabiliteze construcţia şi să o introducă în circuitul istoric, deşi costurile sunt foarte mari. Acesta a început deja lucările de transformare a proprietăţii, unde în perioada comunistă a funcţionat IAS-ul din localitate, pe locul vechilor grajduri şi coteţe de porci intenţionând să înfiinţeze şi o plantaţie de pomi fructiferi.
Şi conacul Oromolu din Păuşeşti Măglaşi va beneficia de reabilitare. Ridicată în anii 1915 -1916 şi 1919 de Mihai Oromolu, jurist, om politic şi publicist, prefect, parlamentar şi guvernator al Băncii Naţionale a României, construcţia de la Păuşeşti-Măglaşi este reprezentativă pentru stilul neo-românesc. Mulţi ani după naţionalizare, clădirea a funcţionat ca sanatoriu pentru TBC, apoi ca spital de boli nervoase, pentru ca în 2010 să fie cumpărat de BNR, care a anunţat că alocă 2,3 milioane de euro pentru reabilitarea clădirii.
Investitorii, speriaţi de costurile renovării
Dacă poveştile conacelor din Măldărăşti, Păuşeşti-Măglaşi şi cel din Zătreni sunt cu final fericit, nu acelaşi lucru se poate spune despre un alt conac din Vâlcea care ar fi putut deveni o atracţie turistică. Este vorba de conacul boierului Săltea din Muereasca. Construcţia de la începutul secolului XX se află într-o avansată stare de degradare şi, deşi e scos la vânzare de câţiva ani, nu pare să prezinte interes. Urmaşii boierului Săltea au intrat în posesia proprietăţii după 2000, după ce imobilul fusese folosit de Primăria Muereasca. Aleşii locali care s-au perindat pe acolo nu au investit deloc în acest imobil, care, în timp, a ajuns o ruină. Au contribuit şi sătenii, care, după plecarea celor de la primărie, au prădat din interior tot ceea ce se putea valorifica. S-au păstrat totuşi sobele originale, lucrate cu măiestrie de meşterii din Argeş de la începutul secolului trecut şi care, renovate, ar valora o mică avere. În 2006, conacul a fost cumpărat de un investitor englez care se apucase să-l restaureze, însă, din cauza crizei financiare şi din alte motive personale, s-a văzut nevoit să renunţe la acest domeniu nobiliar după câţiva ani. Preţul este acum de 50 de mii de euro, cu mult mai mic faţă de valoarea la care l-a achiziţionat în 2006, dar nici aşa ofertele nu se concretizează. Clădirea are o suprafaţă de 340 de metri pătraţi, plus o clădire anexă de 80 de metri pătraţi. Sunt 10 camere în total, care au avut diverse destinaţii, dar care se pot uşor transforma în dormitoare ce ar putea fi amenajate pentru cazare, plus dependinţe – bucătărie, băi şi ce mai trebuie pentru o pensiune. Într-o stare avansată de degradare este şi conacul din Budeşti al inginerului şi scriitorului George I. Lahovary. Moşia se află acum în proprietatea unui român stabilit în Statele Unite ale Americii, care l-a cumpărat de la urmaşii celebrei familii de boieri vâlcene. Acesta a făcut demersurile necesare obţinerii avizelor pentru demararea lucrărilor de reabilitare a conacului, care, după 1945, a găzduit IAS-ul din localitate şi o fabrică de cheag şi e posibil ca în scurt timp şi acesta să intre în circuitul turistic.
