Administraţie

GAL “Cheile Olăneştiului” a pornit motoarele

Oraşul Băile Olăneşti şi comunele Păuşeşti-Măglaşi, Vlădeşti, Mihăeşti, Buneşti, Stoeneşti şi Budeşti fac parte din asociere.
În curând, Grupul de Acţiune Locală (GAL) “Cheile Olăneştiului” va începe elaborarea primelor proiecte pentru atragerea de fonduri europene cu destinaţie stabilită, de curând fiind puse la dispoziţia celor interesaţi şi mult aşteptatele ghiduri de finanţare pentru exerciţiul bugetar european 2014 – 2020. GAL-ul reuneşte o echipă de tineri specialişti, conduşi de un arhitect, din asociere făcând parte şapte localităţi: Băile Olăneşti, Păuşeşti-Măglaşi, Vlădeşti, Mihăeşti, Buneşti, Stoeneşti şi Budeşti. Primarii acestor localităţi sunt nerăbdători să fie depuse primele proiecte după lunga aşteptare a ghidurilor de finanţare, situaţie care, în general - când vorbim de fonduri europene - a făcut să se piardă timp preţios pentru demararea unor investiţii edilitare vitale pentru comunităţile respective, aproape doi ani!


Comuna Mihăeşti a optat pentru asociere datorită avantajelor evidente

Primarul comunei Mihăeşti, Constantin Bârzăgeanu, se declară optimist că se va recupera timpul pierdut. “Am avut ofertă să ne alăturăm asocierii GAL Alutus, care reuneşte cea mai mare parte a localităţilor de pe cursul mediu a râului Olt. Am ales să ne înscriem în GAL «Cheile Olăneştiului» pentru că sunt localităţi mai puţine şi ne-am gândit că astfel putem atrage fonduri mai consistente. Ne-am descurcat cu bugetul local pentru a ne dota cu echipamente şi utilaje pentru lucrările de pe raza localităţii, dar mai sunt şi alte lucruri de pus la punct. Eu sunt optimist din fire. Am încredere în echipa de tineri care lucrează la GAL, pentru că ştiu că au deja experienţă în domeniu. Cred că vom reuşi să recuperăm cei doi ani pierduţi, mă exprim plastic, evident, pentru că banii nu cred că mai avem cum să-i atragem, pentru că nu cred că se reportează, ca la loto”, ne-a declarat primarul comunei Mihăeşti.

Sediul asocierii a fost pus la dispoziţie de Primăria Vlădeşti

Sediul GAL “Cheile Olăneştiului” a fost stabilit în comuna Vlădeşti, chiar lângă sediul primăriei comunei vecină cu Râmnicul. “A avut construită o clădire nou nouţă pentru acest sediu, dotată şi utilată complet pentru nevoile logistice ale asocierii. GAL-ul ne dă posibilitatea să rezolvăm cu sume nu mari foarte multe din problemele mici ale localităţilor noastre, pentru că sunt probleme mărunte cu care ne confruntăm toate administraţiile. Avem speranţe mari ca din 2016 să începem să accesăm fonduri europene pe proiectele la care deja lucrează specialiştii angajaţi. În paralel, tot ei se ocupă şi de îndeplinirea completă a formalităţilor procedurale de accesare a acestor sume. Eu am lucrat deja în perioada precedentă cu ei şi confirm că au şi experienţa necesară în domeniu, nu numai pregătirea”, ne-a declarat Sorin Ghiţă, primarul comunei Vlădeşti.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...