Sport

Fotbal, Liga a IV-a, baraj

Flacăra remizează la Cisnădie!

În prima manşă a barajului de promovare în Liga a III-a, la Cisnădie, Măgura (Sibiu) şi Flacăra Horezu (Vâlcea) au terminat la egalitate, scor 0-0.

Prima repriză a jocului desfăşurat pe arena ”Textila” din Cisnădie a fost una echilibrată, iar portarul vâlcenilor, D.Popescu a avut o paradă salutară. Însă, repriza secundă a aparţinut complet vâlcenilor, care au ratat câteva ocazii importante de gol. Aşa cum căpitanul R.Nistor anticipa, Flacăra a fost net superioară din punct de vedere fizic. Portarul sibienilor, Zăvoi a prins o zi excelentă şi a salvat gazdele de la eşec. C.Nistor a avut cea mai mare ocazie, şutul său fiind deviat în bară, de către portarul Zăvoi. Milosteanu a trimis mingea în plasă, în vârful de atac al Flacărei era într-un ofsaid mare.

În final, s-a terminat 0-0, un rezultat care lasă deschisă lupta pentru promovare. Trupa lui Vasile Ilinca a fost încurajată şi de circa 350 de suporteri, veniţi de la Horezu. La finalul jocului, echipa vâlceană a fost aplaudată de toţi spectatorii.

Antrenorul vâlcenilor, Vasile Ilinca este încrezător pentru returul din Treapt, mai ales că echipa sa rămâne neînvinsă în acest sezon.

”A fost mai bun jocul ca rezultatul, acum avem de muncă în retur. Trebuie să nu primul gol, Cisnădie are echipă bună, câţiva jucători cu experienţă, azi, portarul Zăvoi i-a scos. Avem destule şanse de promovare, s-au mărit, dar nu este simplu. Eu sunt bucuros, dar totuşi, păcat că nu am câştigat”, ne-a declarat în exclusivitate Vasile Ilinca.

Fundaşul Flacărei, Ionuţ Vladu spune că, şansa unei promovări în Liga a III-a, se iveşte doar o dată în viaţă. ”După aspectul jocului, trebuia să marcăm la Cisnădie, am avut multe ocazii . Suntem cu picioarele de pământ, o să fie greu acasă, orice greşeală ne poate costa. Ne-am depăşit pe noi înşine la Cisnădie, aşteptăm cu încredere returul, o să ştie antrenorul Ilinca să ne motiveze şi să ne pună în teren cum trebuie. Cei de la Cisnădie sunt foarte periculoşi, cât îi duc bateriile, joacă fotbal. Cred că acum, avem 60% şanse, dar, dacă marcam acolo, eram 90% calificaţi. Este o şansă care, îţi apare o dată în viaţă, mai ales pentru grupul nostru, în care nu e nicun nume cunoscut. Suntem mulţi localnici din Horezu, niciunul nu a jucat mai mult de Liga a III-a, doar Ciortan a evoluat, demult, la Liga a II-a”, a afirmat Ionuţ Vladu.

Returul este programat sâmbăta viitoare, de la ora 17,30, la Horezu, unde se va decide echipa care va promova în Liga a III-a. După remiza albă de la Cisnădie, Flacăra pare să aibă un uşor avantaj şi are prima şansă la promovare. Cu siguranţă, terenul din Treapt, unde încap doar 500 de spectatori, va fi complet neîncăpător pentru interesul care îl naşte jocul în rândul microbiştilor vâlceni.

Măgura: Zăvoi - Al. Barbu (Bucur), Natea, Băra, Gombar - Beza, Tătar - Greavu (I.Simion), Petrescu, Nasta (Bobeş ) - Neguţ ( Rogozan).

Flacăra: D.Popescu- Onofrei, I. Vladu, M.Popescu, Marinaş (C.Nistor) - Roncea, R.Nistor, Marinescu, Stănică (Nica) - Georgescu, Milosteanu (Ciortan)

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...