16 studenţi de la Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti au desfăşurat, în perioada 29 mai - 12 iunie, un stagiu de practică la Cabinetul parlamentar al deputatului Cristian Buican, în cadrul proiectului ”Lider Plus”. Acest proiect este un program derulat de ActiveWatch - Agenţia de Monitorizare a Presei în parteneriat cu Universitatea din Bucureşti şi Asociaţia Marketer Club în perioada mai 2014 - noiembrie 2015.
Scopul programului a fost acela de a dezvolta o corectă cultură civică despre Parlament în rândul tinerilor care îşi doresc să urmeze o carieră în administraţia publică, în sensul de a vedea efectiv ce înseamnă să lucrezi într-una dintre instituţiile fundamentale democratice ale statului.
Timp de două săptămâni, cei 16 studenţi au avut posibilitatea de a-şi îmbunătăţi cunoştinţele despre cultura parlamentară, tehnica legislativă şi procedurile specifice, prin intermediul activităţilor practice desfăşurate în cadrul Cabinetului deputatului Cristian Buican. Astfel, ei au fost puşi în situaţia de a lucra efectiv pentru un deputat şi de a se ocupa de tot ceea ce înseamnă activitatea sa publică care vizează Parlamentul României. Printre altele, studenţii au aflat cum se face o interpelare şi o declaraţie politică, cum se desfăşoară o şedinţă de Comisie parlamentară şi care sunt etapele de realizare a unei propuneri legislative, până la transformarea ei în Lege.








