Ultima Oră

USG se retrage din Vâlcea în maxim trei ani

Restricţiile impuse exploatării de calcar de la Costeşti de aria naturală protejată Buila-Vânturariţa ameninţă activitatea platformei chimice. Ciech Chemical Group intenţionează să închidă fabrica dacă nu se modifică limitele Parcului Naţional

Societatea Naţională a Sării (SNS) Salrom - Sucursala Exploatarea Minieră (EM) Râmnicu Vâlcea, care exploatează calcar în zona Bistriţa-Costeşti, a ajuns la limita Parcului Naţional Buila – Vânturariţa, arie naturală protejată, parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România. Uzinele Sodice Govora - Ciech Chemical Group intenţionează să închidă fabrica de la Râmnicu Vâlcea dacă nu primeşte garanţii că se pot aproviziona cu calcar de la Bistriţa pentru încă 10-15 ani, stopând orice investiţie din această cauză.
SNS – EM Râmnicu Vâlcea exploatează calcar în zona Bistriţa (Comuna Costeşti - Vâlcea) în baza unei licenţe aprobată prin H.G. 652/2000. Ulterior aprobării perimetrului minier, printr-o altă hotărâre de guvern (H.G. 2151/2004), în această zonă s-a instituit o arie protejată, fără a se ţine cont de existenţa activităţii miniere sau să se verifice în teren limitele celor două suprafeţe. Astfel, printr-o eroare, s-a ajuns în situaţia ca 16 hectare din perimetrul minier să se regăsească şi în aria protejată.

Doar 29 din cele 4.500 de hectare ale ariei protejate sunt necesare continuării activităţii miniere

Pentru rezolvarea acestei probleme, în conformitate cu art. 22 din O.G. 57/2007, s-a propus constituirea unei zone de dezvoltare durabilă pe suprafaţa încadrată atât în Parcul Naţional, cât şi în perimetrul minier. Această soluţie nu ar afecta scopul urmărit prin declararea ariei protejate. Din totalul suprafeţei Parcului Naţional Buila Vânturariţa, de aproximativ 4.500 ha, doar 29 ha sunt necesare continuării activităţii miniere (16 ha pentru exploatare şi 13 ha pentru realizarea căilor de acces). Centrul de Cercetare a Mediului şi Valorificare Durabilă a Resurselor, din cadrul Universităţii din Craiova, a întocmit, la solicitarea SNS Salrom Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea, o documentaţie profesionistă privind modificarea limitelor Parcului Naţional, aceasta fiind depusă la Ministerul Mediului (nr. 125612/17.09.2007).

Modificarea limitei Parcului Natural Buila - Vânturariţa, vitală pentru USG şi Oltchim!

“Modificarea limitelor sitului ROSCI0015 Buila - Vânturariţa, respectiv ale ariei de protecţie specială avifaunistică ROSPA0025 Cozia - Buila - Vânturariţa este o chestiune de legislaţie internaţională, întrucât limitele acestor situri au fost comunicate Comisiei Europene” - Leocadia Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Cu toate acestea, Consiliul Ştiinţific al Parcului Naţional a dat un aviz negativ, nefiind acceptată nicio variantă propusă de E.M. Râmnicu Vâlcea pentru rezolvarea situaţiei. Cinci luni mai târziu, Consiliul Ştiinţific şi-a dat acordul ca cele 16 ha suprapuse să fie incluse în zona de dezvoltare durabilă a parcului, însă a respins din nou ideea renunţării şi la cele 13 ha, necesare amenajării drumurilor pentru transportul calcarului către platforma chimică de la Râmnicu Vâlcea. În cazul în care, în continuare, exploatarea s-ar face doar în zona nesuprapusă cu aria protejată, resursele de calcar ar fi asigurate timp de maxim 14 ani. Dar, acest mod de exploatare nu este posibil din punct de vedere tehnic, întrucât nu se pot executa lucrările de deschidere absolut necesare extragerii rezervelor de calcar. Drept urmare, pentru ca activitatea minieră să se poată desfăşura în condiţii optime, E.M. Râmnicu Vâlcea are nevoie şi de cele 13 ha.
Exploatarea zăcământului de calcar în zona Bistriţa este vitală pentru economia judeţului nostru, de această activitate depinzând în mod direct două dintre cele mai importante companii vâlcene: Oltchim şi Uzinele Sodice Govora. Afectate pot fi, însă, şi alte societăţi comerciale mari, cu sute sau chiar mii de angajaţi.


“Instituirea regimului de arie naturală protejată, prioritară în raport cu orice alte obiective”

În urma unei interpelări a deputatului Aurel Vlădoiu pe tema modificării limitei Parcului Natural Buila Vânturariţa, din 10 martie 2015, adresată Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, ministrul Leocadia Graţiela Gavrilescu a dat un răspuns care aproape îngroapă speranţele de continuare a activităţii Platformei Chimice din Râmnicu Vâlcea.
“Parcul Naţional Buila - Vânturariţa a fost declarat prin Hotărârea Guvernului nr. 2151/2004 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone. Prin Ordinul ministrului Mediului şi Dezvoltării Durabile nr. 1964/ 2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România suprafaţa Parcului Naţional Buila - Vânturariţa a fost desemnată ca sit de importanţă comunitară, cu aceleaşi limite ca ale parcului naţional. De asemenea, aceeaşi suprafaţă face parte din aria de protecţie specială avifaunistică Cozia-Buila -Vânturariţa, declarată prin Hotărârea Guvernului nr. 1284/2007 privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România. În calitate de concesionar, Societatea Naţională a Sării deţine o suprafaţă de exploatare de 16 hectare care se suprapune peste suprafaţa Parcului Naţional Buila - Vânturariţa. Acuzând că această suprafaţă a fost inclusă dintr-o eroare în perimetrul Parcului, s-a solicitat trecerea ei din zona de conservare specială în zona de dezvoltare durabilă, în perioada 18-19.02.2008. Consiliul Ştiinţific al parcului a decis să includă în zona de dezvoltare durabilă a parcului suprafaţa de 16 hectare, suprafaţă care corespunde cu cea aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 652/14.08.2000 privind aprobarea unor licenţe de concesiune a activităţii miniere de exploatare, încheiate între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Societatea Naţională a Sării Salrom - S.A. În accepţiunea noastră, includerea acestei suprafeţe de 16 hectare în zona de dezvoltare durabilă a parcului naţional a corectat eroarea la care faceţi referire că ar fi fost comisă la declararea parcului.
Ulterior soluţionării acestei cereri, Societatea Naţională a Sării Salrom - S.A. a ridicat o nouă pretenţie, respectiv să mai fie inclusă în zona de dezvoltare durabilă a parcului o suprafaţă suplimentară de 13 hectare pentru realizarea căilor de acces către următoarele trepte de exploatare, suprafaţă aflată în zona de conservare specială a Parcului. Această solicitare a fost respinsă la şedinţa Consiliului Ştiinţific din data de 12.02.2009. În cursul anului 2013, respectiv 2014, între angajaţii Societăţii Naţionale a Sării, Administraţia Parcului Naţional Buila-Vânturariţa şi cei ai autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului au fost mai multe întâlniri, care au avut în vedere atât posibilitatea modificării limitelor Parcului, cât şi declararea unei arii naturale protejate noi, care să compenseze potenţialele pierderi pricinuite de carieră Parcului. Conformlegislaţiei în vigoare, pentru niciuna dintre potenţialele soluţii discutate nu există bază legală, astfel încât Societatea Naţionale a Sării să fie mulţumită, întrucât prima soluţie luată în considerare a fost cea de modificare a limitelor Parcului. În conformitate cu prevederile art. 56A1 alin (3) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 571/2007, cu modificările şi completările ulterioare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 491/2011 «Modificarea limitelor ariilor naturale protejate de interes naţional, în sensul delimitării unei precizii mai bune, se face la iniţiativa structurii de administrare/custodelui ariei naturale protejate în baza unui studiu ştiinţific, cu avizul consiliului ştiinţific, cu aprobarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor».
În concluzie, modificarea limitelor Parcului Naţional Buila - Vânturariţa se poate face în sensul delimitării unei precizii mai bune a acestora, chestiune care este de natură administrativă şi nu interferează cu problemele de ordin economic. Menţionând prevederile articolului amintit, singurul motiv ce poate fi invocat pentru modificarea limitei parcului este îmbunătăţirea preciziei acesteia.
A doua soluţie luată în considerare a fost de declarare a unei noi arii protejate alipită parcului, concomitent cu eliminarea din parc a perimetrului exploatabil concesionat de către Sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea.
Totuşi, conform art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, cu modificările şi completările ulterioare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, “Instituirea regimului de arie naturală protejată este prioritară în raport cu orice alte obiective, cu excepţia celor care privesc asigurarea securităţii naţionale; asigurarea securităţii, sănătăţii oamenilor şi animalelor; prevenirea unor catastrofe naturale»”, a declarat Leocadia Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Depăşită de miză, Ministrul Mediului a aruncat pisica în ograda Comisiei Europene

“Având în vedere faptul că activitatea minieră nu se încadrează în excepţiile menţionate anterior, ţinând cont de valoarea conservativă a speciilor şi habitatelor pentru care Parcul Naţional Buila - Vânturariţa a fost declarat şi neputând considera interşanjabile declasarea unei părţi din parcul naţional cu instituirea regimului de arie naturală protejată de acelaşi rang pe o suprafaţă adiacentă, consecutiv acestui potenţial eveniment s-ar putea, totuşi, consemna o pierdere în habitate, pierdere care nu se compensează prin extinderea acestei arii naturale protejate în partea nord-vestică, inclusiv pentru că substratul litologic este diferit, deci habitatele dezvoltate pe acesta sunt diferite. Nici pentru acest caz nu există bază legală de acţiune. În plus, amintim că elementul economic nu este prioritar în raport cu instituirea regimului de arie naturală protejată. De asemenea, la întâlnirile avute, am atras atenţia asupra faptului că modificarea limitelor Parcului Naţional nu aduce după sine rezolvarea problemei carierei, întrucât parcul are şi dublu statut de arie naturală protejată de importanţă comunitară (sit de importanţă comunitară şi arie de protecţie specială avifaunistică). Precizăm că, dacă modificarea limitelor parcului naţional poate fi considerată o chestiune de legislaţie internă, modificarea limitelor sitului ROSCI0015 Buila - Vânturariţa, respectiv ale ariei de protecţie specială avifaunistică ROSPA0025 Cozia - Buila - Vânturariţa, este o chestiune de legislaţie internaţională, întrucât limitele acestor situri au fost comunicate Comisiei Europene”, a mai precizat ministrul Leocadia Graţiela Gavrilescu.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

11.06.2015 - 11:00hanibal:Acest "parc"a fost facut urmarae a promovarii initiativei de catre fostul primar Popescu impreuna cu preotul din comuna ,pe acestia neinteresadu-i situatia economica a cetatenilor!Aceeasi domni veneau pe Exploatare ca sa obtina calcar pentru drumuri sau sponsorizari pentru biserica!Pe acestia ar trebui sa-i ia la intrebari locuitorii din comuna(si nu numai) atunci cand vor ramane fara locuri de munca!O tara de NEBUNI!

Pagina 1 din 1 (1 comentarii din 1)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...