Michel Houellebecq este o voce în secolul 20, în secolul actual: Nu aude voci, ca să fie suspectat de patologie, este formator de opinii...
Cartea lui „Supunere” (ianuarie 2015) se traduce în acest an în peste 40 de ţări, fiind: „O meditaţie asupra declinului societăţii noastre şi asupra dorinţei noastre de supunere”.
O carte puternică: fără stil şi fără scriitură, adică aproximativă ca exprimare artistică, corespunzând însă conceptului de „expresivitate involuntară”.
Istorie recentă, a detaliului semnificativ, întotdeauna cu trimitere spre abstract, relatată neutru, tranşant, despre religii, mitizări, mistificări, creştini, musulmani, şansă, dragoste, sex, fără destin, fără coerenţa întregului, numai cu persistenţa prezentului, destructurare, izbânda fragmentului.
Un concert Sibelius şi o întrebare fără sfârşit: de ce George Enescu nu a reuşit precum Sibelius în muzica universală.
Jean Sevillia, autorul celebrelor cărţi „Corectitudinea istorică” şi „Incorectitudinea istorică”, discută afirmaţia lui Saint-Exupery: „Îmi urăsc epoca”.
Albert Camus îi răspundea: „Oricât de răscolitor ar fi acest strigăt, nu ni-l vom asuma... epoca aceasta este a noastră şi nu putem trăi urându-ne”.
O săptămână C. Brâncoveanu, cu unul dintre cei mai importanţi profesionişti în domeniu: Eugen Negrici.
O sintagmă năucitoare: ingineria fiscală, folosită de turci pentru a spolia Ţările Române, statutul de paşalâc neinteresându-i.
“Richard III” şi traducerea lui Ion Vinea: un regal de sensuri.
Şi întrebarea devastatoare pentru mine: ce să-i spun primarului Constantin Bănacu, de la Bărbăteşti, acum, când nu poate obţine fonduri pentru dezvoltare de la partidul său, PSD, la guvernare.
Obţinea mai multe când era în opoziţie. O carte a lui Mircea Bălan se numeşte: „Istoria trădării la români”. Totuşi, comuna Bărbăteşti a fost o zonă de moşneni. Ca şi pe Constantin Bănacu, primarul, îi caracteriza verticalitatea.
Nu poţi vindeca ceea ce este aproape genetic sau poţi ameliora printr-o educaţie permanentă. De educaţia permanentă a unei naţiuni, dacă nu există, sunt vinovaţi intelectualii.
Greşelile lor nu le poate vindeca - s-a spus - nici apa mării...
