Sport

Fotbal, Liga I, CS U Craiova

Popov, primul transfer pentru Craiova

Fundaşul central Apostol Popov este prima achiziţie a CS U Craiova din această vară, bulgarul semnând un contract valabil în următoarele două sezoane

Internaţionalul bulgar Apostol Popov, în vârstă de 32 de ani, a semnat cu gruparea din Bănie.
Acesta a evoluat în ultimele şase sezoane, în peste 100 de meciuri pentru CSKA Sofia, club retrogradat în Liga a IV-a, din cauza problemelor financiare. CSKA Sofia, cel mai titrat club bulgar de fotbal, cu 31 titluri în palmares, riscă să dispară după ce şi-a pierdut luni statutul de club profesionist. Fundaşul are cinci selecţii la naţionala Bulgariei, trei dintre ele fiind în campania de calificare la Euro 2016.
Popov a ajuns în Bănie impulsionat şi de Iliev. „Am avut mai multe oferte, dar am ales Craiova. A contribuit la alegerea pe care am făcut-o şi sfatul colegului meu Iliev, care mi-a spus cât de fierbinte e oraşul. Ştiu ce istorie are această echipă, ce înseamnă fotbalul pentru Craiova. Vreau să ajut clubul să revină în cupele europene“, a declarat Popov.


Craiova şi-a reconfirmat antrenorii, pe Emil Săndoi şi Sorin Cârţu, iar acum caută întăriri tot în străinătate, fiind vizaţi un mijlocaş ofensiv şi un vârf de careu.
Directorul tehnic, Sorin Cârţu, spune că va fi greu ca echipa sa să se bată pentru titlu. „Avem obiective de etape, primul obiectiv e accederea în play-off şi, după, vedem ce putem să facem de acolo. Deci prima dată, pentru ce înseamnă campionatul viitor, e play-off-ul. Nu ştiu dacă ne putem bate cu Steaua la campionat, pentru că e greu să concurezi cu ei, la ce transferuri fac. Nu avem un buget special de transferuri, dar ne-am gândit să îmbunătăţim lotul cu 2-3 jucători”, a spus Cârţu.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...