Inedit

Cine curăţă Oltul?

Judecătorii trebuie să se pronunţe asupra responsabilului cu igienizarea râului

Tot mai puţine pet-uri ajung pe cursul râului Olt, după cum dau asigurări mai toate instituţiile implicate, însă acest lucru nu înseamnă că problema este şi rezolvată. Dovadă stau cantităţile mai însemnate ce sunt colectate după zilele ploioase. Deşi disputa ar trebui purtată cu poluatorii, în ultima vreme războiul s-a mutat la instanţa de judecată între instituţiile care trebuie să se ocupe de igienizarea râului Olt.

Disputa se duce în momentul de faţă între Hidroelectrica SA şi Apele Române, acestea din urmă câştigând un prim proces pentru care însă cei de la Hidroelectrica au făcut recurs de la care acum aşteaptă prounţarea. Până atunci, însă, cantităţile de pet-uri sunt ridicate de Hidroelectrica în apropierea barajelor pentru a nu afecta activitatea producerii energiei, iar cele de pe cursul apei de cei de la Apele Române sau de autorităţile locale. “Legea 107 este cea care scrie clar că albia minoră a cursurilor de apă în zonele amenajate este întreţinută de deţinătorul lucrărilor respective, în cazul nostru Hidroelectrica S.A. Este obligaţia dânşilor să asigure salubrizarea şi igienizarea care se încadrează în lucrările de întreţinere a albiilor minore”, precizează Ilie Răboacă, şef Serviciu Inspecţii Teritoriale în cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Olt.

Intervenţii fără obligaţii

Chiar şi aşa, acesta susţine că au existat multe situaţii în care s-a intervenit în anumite zone cu echipe ale Sistemului de Gospodărire a Apelor, deşi obligaţia ar fi fost a Hidroelectrica SA, după cum menţionează Ilie Răboacă. „Deşi este obligaţia dânşilor, noi am intervenit în permanenţă şi dau exemplu formaţia SGA Brezoi, care intervine periodic cu ambarcaţiuni”, a mai precizat şeful Serviciului Inspecţii Teritoriale al ABA Olt.

Responsabilul legal pentru igienizare, stabilit de instanţă

"Legea 107 este cea care scrie clar că albia minoră a cursurilor de apă în zonele amenajate este întreţinută de deţinătorul lucrărilor respective, în cazul nostru Hidroelectrica S.A.", Ilie Răboacă, şef Serviciu Inspecţii Teritoriale în cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Olt

Toate aceste nemulţumiri au dus la judecarea în instanţă pentru a stabili exact instituţia care trebuie să se ocupe de igienizarea albiei râului. „Am hotărât că trebuie să decidă o instanţă să vedem cine trebuie să se ocupe de acest aspect din punct de vedere legal. Noi nu suntem poluatori în niciun caz. Suntem doar nişte victime ale poluării care se petrece în amonte de amenajările noastre”, ne-a explicat Constantin Câlci, directorul Hidroelectrica, sucursala Vâlcea.

Pierderi de energie din cauza pet-urilor

Până atunci, cantităţile de pet-uri care ajung pe Olt nu numai că sunt inestetice şi dăunează apei, dar îngreunează şi procesul de producere a energiei. „Avem pierderi de energie în situaţia în care plutitorii care vin pe Olt şi ajung la prizele hidroagregatelor duc la scăderea eficienţei utilizării apei. Noi avem în acest scop o preocupare permanentă să menţinem prizele curate pentru a nu se înfunda grătarele de admisie a apei în circuitul hidraulic”, după cum a ţinut să ne precizeze directorul Hidroelectrica.

Pet-uri reduse prin amenajarea de spaţii conforme legii picnicului

Pe de altă parte, cei de la Garda de Mediu Vâlcea sunt de părere că pet-urile ar putea fi reduse dacă în parcările de pe Valea Oltului s-ar amenaja locuri speciale pentru campare conform legii picnicului, în momentul de faţă în Vâlcea fiind identificate asemenea spaţii doar pe Valea Lotrului şi a Olăneştilor. “Astfel de zone s-au stabilit şi s-au identificat împreună cu cei de la primării, mai ales în zona Obârşia Lotrului. Ele ar fi trebuit cartografiate şi identificate cu GPS-ul, în zonele frecventate de turişti, pentru că Drumul European trece prin această zonă şi este în primul rând inestetic. Sperăm ca în cel mai scurt timp şi în această vară să fie finalizată acţiunea de identificare şi de cartografiere a zonelor respective“, ne-a spus Daniela Ştefoane, comisarul şef al Gărzii de Mediu Vâlcea.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...