După egalul obţinut de echipa sa la Vâlcea, scor 23-23, antrenoarea Unirii Slobozia, Victorina Bora speră ca ambele echipe să se salveze de la retrogradare. „Fiind vâlceancă, eu mi-aş dori să rămână HCM-ul în prima ligă şi în acelaşi timp, să rămân şi eu. Normal, e locul meu de muncă acum şi cei care mă cunosc ştiu că fac totul acolo unde sunt. Îmi iubesc jucătoarele foarte tare, au reuşit să facă un progres fantastic, la care nu mă aşteptam, le mulţumesc pentru asta şi sper din suflet să rămână amândouă echipele în Liga Naţională. Sunt vâlceancă adoptată, inima mea e mereu aici, numai că am fost, sunt şi voi rămâne o profesionistă” a declarat Victorina Bora.
Antrenoarea a părăsit în urmă cu două luni Centrul Naţional de Excelenţă de la Rm.Vâlcea, pentru a prelua pe Unirea Slobozia.
Echipa Victorinei Bora va disputa un joc decisiv pentru evitarea retrogradării, duminică, pe teren propriu, cu Neptun Constanţa. Echipa care pierde, are mari şanse să retrogradeze direct, alături de Tg.Mureş.
Sport
30.05.2015
Handbal feminin
Victorina Bora: Sper să ne salvăm şi noi şi Vâlcea

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >