Sport

Fotbal, Liga a II-a, CSM Rm.Vâlcea

Viorel Duru: ”Vâlcea are licenţă, cu sancţiunea monitorizării”

Managerul Administraţiei de Licenţiere al cluburilor din cadrul FRF, Viorel Duru a explicat situaţia echipei CSM Râmnicu Vâlcea, care a primit licenţă de Liga I, cu sancţiunea monitorizării.
”CSM Râmnicu Vâlcea a solicitat această licenţă, deşi nu era în play-off, ei au un proces pe rol la TAS, chiar azi sunt audierile în respectiva cauză. S-au gândit că, dacă vor avea câştig de cauză, nu pot participa în Liga I, că nu au licenţă. Au solicitat, li s-a acordat licenţa, cu sancţiunea monitorizării. Sunt în insolvenţă, dar nu au datorii către cluburi sau angajaţi, însă au încălcat art.49, nu au acel plan de reorganizare, aprobat de către judecător, astfel nu dovedesc că pot continua activitatea până la finalul sezonului pentru care au cerut licenţa, conform principiului continuităţii. Fără plan aprobat, oricând poţi să intri în faliment şi se închide afacerea. Noi nu evaluăm datoriile către Stat, că ei acolo au datorii, ei nu au încălcat regulamentul de licenţiere pe art.46 şi 47” a declarat Viorel Duru pentru Sport FM.
Astăzi, la TAS au loc audierile avocatului clubului CSM Rm.Vâlcea, care solicită un loc de Liga I, respins vara trecută de comisiile federale.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...