Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti au dispus trimiterea în judecată
în stare de arest preventiv, a inculpaţilor:
- BĂRBULESCU ION MARIUS, comisar general la Garda Naţională de Mediu (2009, 2011, 2012), director al Direcţiei Generale de Control a Biodiversităţii, Biosecurităţii şi Ariilor Protejate din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu (2010), în prezent director general adjunct al Gărzii Naţionale de Mediu pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă în formă continuată (9 acte materiale) şi luare de mită
- DEACONEASA GHEORGHE, administrator al unor societăţi comerciale şi fundaţii, pentru comiterea infracţiunilor de cumpărare de influenţă în formă continuată (9 acte materiale), dare de mită şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor
şi în stare de libertate, a inculpatului:
- MICLĂUŞ FLORIN, pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada 2009-2011, inculpatul Deaconeasa Gheorghe, în calitate de reprezentant al unei fundaţii, a acţionat în scopul obţinerii controlului asupra unei importante suprafeţe de teren forestier situată pe raza judeţelor Vâlcea, Gorj şi Hunedoara din perspectiva proiectului ce viza dezvoltarea potenţialului turistic al staţiunii Voineasa, judeţul Vâlcea, prin construirea unui domeniu schiabil în zona Vidra – Obârşia Lotrului, precum şi a obţinerii custodiei şi, mai apoi, a dreptului de administrare pentru situl Natura 2000 Parâng prin intermediul fundaţiei pe care o reprezintă.
Interesul inculpatului Deaconeasa Gheorghe a fost generat de faptul că, în zona respectivă, acesta deţinea direct sau prin persoane fizice sau juridice interpuse pe care le controla, mari suprafeţe de teren cu vegetaţie forestieră, unele amplasate în imediata vecinătate a DN7A, respectiv a lacului Vidra, a căror valoare a crescut exponenţial în contextul realizării proiectului privind domeniul schiabil din zona Vidra – Obârşia Lotrului.
În acest sens, inculpatul Deaconeasa Gheorghe, în materializarea demersurilor necesare realizării acestor scopuri, în perioada menţionată, a promis darea de bani şi de foloase şi a remis suma de 35.000 lei şi foloase, constând în materiale de construcţie şi material lemnos, manoperă, transport, în valoare de 50.228 lei, inculpatului Bărbulescu Ion Marius.
În schimbul acestor bani şi foloase, inculpatul Bărbulescu Ion Marius, prevalându-se de influenţa pe care o avea, direct şi/sau prin organele de conducere ale unor instituţii publice a intervenit pe lângă:
- funcţionari din cadrul Ocolului Silvic Voineasa ce urmau să realizeze inventarierea, delimitarea şi punerea în valoare a materialului lemnos de pe terenurile cu vegetaţie forestieră ale mai multor moştenitori, în vederea urgentării finalizării procedurii de punere în valoare şi a obţinerii cu prioritate a contravalorii materialului lemnos;
- funcţionari din cadrul Agenţiei de Protecţie a Mediului Vâlcea şi Agenţiei Regionale de Protecţie a Mediului Craiova, ambele structuri teritoriale al Agenţiei Naţionale de Mediu, în vederea obţinerii, de către inculpatul Deaconeasa Gheorghe, a unor avize de mediu necesare pentru proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de agrement in staţiunea turistica Voineasa, Judeţul Vâlcea” şi Planul Urbanistic Zonal Definitivat – comuna Voineasa (subzona A: Muntele Mioarele – Muntele Coasta Benghi; subzona B: Muntele Puru – Muntele Zănoguţa; subzona C: Muntele Miru – Obârşia Lotrului şi subzona D: Muntele Cărbunele – Muntele Ştefanu);
- funcţionari publici din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor şi celorlalte instituţii şi autorităţi publice implicate în procedura de evaluare a dosarelor de candidatură pentru atribuirea custodiei sitului Natura 2000 Parâng, finalizată în favoarea inculpatului Deaconeasa Gheorghe;
- personalul silvic din cadrul Inspectoratului Teritorial Regim Silvic şi Vânătoare Vâlcea, în contextul verificării efectuate de aceştia în cursul lunii februarie 2010, pentru ca eventualele sancţiuni aplicate personalului Ocolului Silvic Voineasa să fie reduse, astfel încât acesta să-l sprijine în continuare pe inculpatul Deaconeasa Gheorghe în demersurile privind exploatarea forestieră în zona Obârşia Lotrului;
- echipele de control din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor - Direcţia de Inspecţie şi Control, în legătură cu realizarea a trei controale, pentru ca acestea să îi fie favorabile inculpatului Deaconeasa Gheorghe şi fundaţiei sale;
- comisarii din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Vâlcea, în legătură cu activitatea de control realizată de aceştia în cursul lunilor august-septembrie 2011, în legătură cu respectarea dispoziţiilor legale prevăzute de OUG nr. 57/2007 (privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice), în rezervaţiile naturale din situl Natura 2000 Parâng, pentru obţinerea unor rezultate ale controalelor favorabile aceluiaşi inculpat;
- funcţionarii publici din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor, Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Justiţiei, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului şi Secretariatului General al Guvernului implicaţi în procedura de realizare şi avizare a notelor de fundamentare pentru proiectul de hotărâre de guvern privind scoaterea definitivă din fondul forestier naţional a unei suprafeţe de 9,919 hectare teren cu vegetaţie forestieră, în legătură cu adoptarea H.G. nr. 859/24.08.2011, pentru urgentarea şi/sau efectuarea acestor acte, de realizarea cărora era interesat inculpatul Deaconeasa Gheorghe.
De asemenea, inculpatul Bărbulescu Ion Marius, a acceptat promisiunea dării de bani şi de foloase, a pretins şi/sau primit suma de 35.000 lei şi foloasele constând în materiale de construcţie şi material lemnos, manoperă, transport, în valoare de 50.228 lei de la inculpatul Deaconeasa Gheorghe.
Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în data de 18 decembrie 2014, la domiciliul inculpatului Deaconeasa Gheorghe, a fost identificată următoarea cantitate de muniţie: 4 cartuşe proiectil unic calibru 12/70, 87 cartuşe cu bile de cauciuc, 28 de cartuşe cu încărcătură de gaze calibru 9 mm.
În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că inculpatul Deaconeasa Gheorghe a fost autorizat să deţină, să poarte şi să folosească arme şi muniţii letale/neletale, drept care i-a fost suspendat la data de 14.02.2012, ca urmare a trimiterii sale în judecată într-un alt dosar instrumentat de către DNA - Serviciul Teritorial Piteşti.
Cu ocazia audierii, inculpatul Miclăuş Florin a făcut afirmaţii mincinoase ce privesc aspecte esenţiale ale cauzei, asupra cărora a fost întrebat de organele de urmărire penală.
Procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpaţilor Bărbulescu Ion-Marius şi Deaconeasa Gheorghe, până la concurenţa sumei de 85.228 lei.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vâlcea cu propunerea de a se menţine măsurile preventive şi asiguratorii luate în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.