Ştiind că după victoria USL din toamna anului 2012 urma să fie remaniată din noul guvern, d-na Andronescu şi-a mai tras încă o dată jar pe turta intereselor pe care le-a reprezentat prioritar. Şi a „copt” pe vatra interesului partinic OUG nr. 92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învăţământului ..., (publicată în Monitorul Oficial pe 19 decembrie 2012, după ce îşi luase bagajele din minister) prin care, pe lângă alte modificări absurde aduse legii educaţiei, a introdus condiţia ca „educatorii şi învăţătorii încadraţi în sistemul naţional de învăţământ” să îşi poată continua activitatea în funcţiile didactice pe care le ocupau, doar dacă îndeplineau „condiţia absolvirii studiilor universitare de licenţă, în cel mult 6 ani de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”! Măsură care servea doar interesele universităţilor „flămânde” de clienţi şi care a produs un val ţunamic de nemulţumire în rândul respectivei categorii de personal. Cadoul de Crăciun făcut colegilor ei universitari fomişti consta dintr-un „pachet” de câteva zeci de mii de viitori ... studenţi în vârstă de 45-55 de ani! Ca masa să fie şi mai bogată, prin alte prevederi, a fost scoasă din lege incompatibilitatea rector-parlamentar şi s-a introdus posibilitatea ca pensionarii universitari să fie rectori iar cei din învăţământul preuniversitar să poată fi şi directori!
Ca şi în toate celelalte situaţii, şi în acest caz era vorba de adoptarea unor măsuri instituţionale în interesul unui grup sau a unei/unor persoane (conform prevederilor legii educaţiei, d-na Andronescu urma să se pensioneze în aprilie 2013)! Iar dinozaurii comunişti mai bifau o „iepocală” realizare pe drumul vanghelizării definitive a învăţământului românesc!
Noroc că prin Decizia nr. 397/01 octombrie 2013 (publicată în Monitorul Oficial, nr. 663 din 29 octombrie 2013), Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea prevederii referitoare la posibilitatea menţinerii pensionarilor ca titulari, reţinând că normele criticate „sunt discriminatorii, întrucât permit recunoaşterea calităţii de de titular în învăţământ de către consiliul de administraţie şi, respectiv, senatul universitar, într-o altă modalitate decât concursul, la care sunt obligate să se supună toate celelalte persoane care vor să acceadă pe posturile didactice ca titulari”.
Culmea culmilor, ulterior, sindicatele din învăţământul preuniversitar se adresau cu supuşenie fostului ministru, care avea şi calitatea de Preşedinte al Comisiei pentru învăţământ din Senat, cerându-i să nu promoveze prin lege prevederea din ordonanţă referitoare la înregimentarea cu forţa în „instituţiile de învăţământ superior” a tuturor educatorilor şi învăţătorilor care nu aveau astfel de studii!
Aşa cum au încercat să facă prin toate actele normative prin care au modificat Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, PSD-iştii nu şi-au asumat deschis răspunderea înfăptuirii acestor modificări prin adoptarea unei noi legi a educaţiei! Cu un Parlament în care aveau o majoritate asigurătoare şi în care d-na Andronescu avea calitatea de Preşedinte al Comisiei de învăţământ din Senat, Guvernul a continuat acţiunea de mutilare a legii educaţiei naţionale prin adoptarea altor acte normative subsecvente!
Este normal să ne întrebăm de unde şi pentru ce atâtea... binefaceri, obţinute doar pe asemenea rute ocolitoare. Răspunsul, foarte simplu de altfel, ar trebui să se afle la îndemâna tuturor. Educaţia, suprapolitizată de toţi şi orientată aproape exclusiv spre asigurarea protecţiei sociale a celor neperformanţi, era şi este percepută şi folosită de (încă) actualii guvernanţi doar ca soluţie de rezervă pentru menţinerea şomajului la cote rezonabile (prin păstrarea în câmpia cunoaşterii a unui număr mare de tineri care nu-şi găsesc locul pe ... ogorul muncii)!
Consecinţă aproape logică a unui nesfârşit şir de pseudo-reforme ratate, aceste modificări nu au făcut altceva decât să încununeze deceniile de continuă scădere a calităţii actului educaţional şi a motivaţiei de a învăţa, contribuind la adâncirea alarmantă a decalajului dintre România şi celelalte state din UE.
Şi totuşi, de ce asemenea modificări apăreau ca necesare pentru actualii guvernanţi?
De unde nevoia acestora de a favoriza (pseudo)învăţământul superior?
Şi nu întâmplător tocmai acum, când zeci de oficine de eliberat atestate (legale!) de absolvenţi ai învăţământului universitar îşi trag obloanele datorită lipsei acute de materie primă!? Adică, de absolvenţi ai studiilor liceale, obligatoriu cu diplomă de bacalaureat (nu contează cu cât chiu şi cu cât vai este obţinută!) care să le populeze generoasele şi însinguratele incinte.
Conform datelor statistice, în ultimii ani s-a înregistrat o scădere alarmantă a populaţiei şcolare (a numărului absolvenţilor de liceu şi de învăţământ superior). Între 2004 şi 2011, numărul absolvenţilor de liceu a scăzut cu peste 200.000 de persoane (de la 614.160 la 400.076), iar numărul celor care au absolvit învăţământul superior a scăzut cu aproape 100.000 de persoane (de la 232.885 în anul 2007, la 136.671 în anul 2011).
Această scădere drastică este asociată cu o scădere constantă a populaţiei şcolare universitare. Dacă în 2007 existau în România 907.353 studenţi, numărul acestora a ajuns la 464.592 în anul 2012! O scădere de aproape 50%!
Această sumară trecere în revistă ne permite să realizăm faptul că motivul real al tuturor schimbărilor intempestive aduse „pe şestache” legislaţiei din domeniul educaţional este reprezentat de faptul că multe dintre instituţiile de învăţământ superior (care s-au extins pe orizontală şi pe verticală precum ciupercile otrăvitoare după ploaie) se confruntă cu problema deficitului de candidaţi. Care a devenit atât de acut încât rezolvarea ei nu mai putea fi amânată.
Pentru că interesele multora dintre potentaţii zilei (parlamentari sau nu) se împletesc strâns cu acelea ale (pseudo)profesorimii universitare. Aproape toţi politicienii, deţinători ai câte unui doctorat, şi-au descoperit vocaţia de cadre universitare de nădejde, parazitând sistemul (finanţat din bani publici sau din fonduri private), pretinzând că sunt competenţi în ... te miri ce! Şi dacă numărul elevilor din învăţământul preuniversitar a tot scăzut în mod natural, cum s-a întâmplat şi cu acela al absolvenţilor de liceu cu diplomă de bacalaureat, nu trebuie să extindem măsurile de protecţie şi asupra sinecuriştilor (beneficiarilor de avantajele unei/unor sinecuri, nu altceva, n.n.) din politichia naţională?! Să rămână tocmai ei fără ... coledzi!? Să nu mai mănâncă şi gura lor şi a neamurilor lor câte o pită albă!? Aşa că pune-te pe făcut şi/sau modificat norme! Ce mai contează că „ceilalţi”, în nevolnicia lor, îşi asumaseră răspunderea pentru o lege care presupunea o dureroasă (este adevărat!) schimbare pe fond a educaţiei!? Inclusiv a celei universitare, încercând astfel să mai recuperăm din decalajul care ne separa de statele care performează şi în acest domeniu!
Aşa că guvernanţii au mai dat un „tun” învăţământului, prin prevederile vădit antinaţionale ale OUG nr. 49/2014, act normativ care nu a făcut altceva decât să recentralizeze educaţia, punând din nou decizia în mâna autorităţilor centrale şi locale, lăsând conducerea administrativă a unităţii şcolare la cheremul acestora, prin prevederi precum: organizarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de conducere din şcoli de către inspectoratele şcolare; includerea primarului în Consiliul de administraţie al şcolii etc.
Prin alte prevederi, precum: introducerea celei de a treia sesiuni de bacalaureat într-un an şcolar; organizarea învăţământului postliceal şi în cadrul unităţilor de învăţământ superior; posibilitatea ca universităţile să poată organiza instituţii de învăţământ preuniversitar; finanţarea de la buget a pregătirii suplimentare a loazelor care nu au promovat examenul de bacalaureat, pregătire care, începând de acum, se poate organiza şi în instituţiile de învăţământ superior etc., a fost (re)împlinită vrerea d-nei Andronescu (de fapt a interesaţilor care poluează mediul „academico-politicianist”). Şi asta în dispreţul suveran pentru respectarea normelor legale, aşa cum au fost ele statuate de Curtea Constituţională a României, prin reacordarea posibilităţii ocupării funcţiilor vacante de conducere sau de îndrumare şi control de către personalul didactic de predare titular, menţinut în funcţia didactică până la 3 ani peste vârsta standard de pensionare! Să moară Curtea Constituţională de necaz, deoarece actualul „Avocat al poporului” a refuzat să solicite controlul de constituţionalitate al acestei ordonanţe!
Astfel că, după toate bâlbele şi gafele care i-au jalonat trecerea prin politică, în primăvara anului 2014, venerabila doamnă Andronescu a fost cap de afiş pe lista partidului pentru alegerile europarlamentare, fiind considerată „soluţia salvatoare” pentru reformarea întregului învăţământ european! Imediat după „alegerea” sa, şi-a declinat intenţia de a părăsi politica autohtonă, cerând insistent să fie lăsată la vatră (adică „acasă”, considerând că este o fină cunoscătoare a problematicii politicii interne)!
Sunt „realizări” care nu pot avea drept finalitate decât luxarea iremediabilă a învăţământului preuniversitar, atât cât şi cum mai era. Spre împlinirea „pohtei” madamei Ecaterina Andronescu şi a ciracilor acesteia, personaje matusalemice (în sensul că sunt îmbătrânite-n rele!) şi inutile, care nu au făcut şi nu fac nimic altceva decât să-şi lase urmele băloase de limacşi pofticioşi pe sistemul educaţional românesc, împingându-l – încet, dar sigur – spre un previzibil colaps.
Pentru că toţi aceştia au deprins ceva din lecţiile istoriei: după ei, potopul!
Scapă însă din vedere faptul că diluviul pe care l-au stârnit prin aceste măsuri pretins „reformatoare” s-ar putea să-i care cu el, scoţându-i definitiv din cărţi.
Înainte de a contesta vehement trecutul pedelist/băsist/iohanno-penelist al altora şi înainte de a previziona optimist viitorul nostru socialisto-pesedist, d-na Andronescu trebuie să îşi asume spăşită atât propriul trecut ministerial (din cele trei mandate) cât şi activitatea de parlamentar (aflat în opoziţie sau la putere). Nici acum nu este prea târziu să o facă. Pentru că nu poţi lua – de fiecare dată – totul de la zero.
Pe 26 septembrie 2014, DNA a anunţat că urma să înceapă urmărirea penală împotriva a nouă miniştri din guvernele Nastase şi Boc pentru fapte de corupţie, în dosarul Microsoft. Insă în acest dosar, pe lângă contractele de achiziţionare a unor licenţe Microsoft în şcolile din România, în atenţia procurorilor a intrat şi Programul „Sistem Educaţional Informatizat” (SEI) - pentru care Ecaterina Andronescu este acuzată de mai multe fapte de corupţie. Procurorii susţineau că mai mulţi miniştri din Guvernul Năstase şi din Guvernele Boc 1, 2 şi 3 au săvârşit fapte de corupţie pentru a încheia sau a prelungi contracte cu preţuri umflate, care au dus la păgubirea bugetului de stat. Referitor la Ecaterina Andronescu, procurorii susţineau că în perioada 2001 – 2009 ar fi pretins şi ar fi primit de la firma SIVECO şi firmele colaboratoare foloase necuvenite constând în sume de bani sau calculatoare, pentru sine sau pentru altul, în scopul de a le asigura derularea unor proiecte cu ministerul pe care îl conducea.
Iată un scurt fragment din comunicatul DNA: „Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei şi Cercetării în perioada 28 decembrie 2000 - 19 iunie 2003, ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării în perioada 22 decembrie 2008 - 1 octombrie 2009 şi în prezent senator în Parlamentul României, pentru săvâşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, constând în aceea că ar fi procedat la aprobarea bugetului pentru derularea Programului „Sistem Educaţional Informatizat” şi respectiv pentru proiectul ce a vizat licenţierea Microsoft; ar fi iniţiat şi avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care a urmărit favorizarea firmelor Compaq şi Siveco, respectiv firmele colaboratoare ale acestora; ar fi stabilit, printr-un Memorandum, firmele care să participe la realizarea proiectului, atestând în mod nereal că acestea fac parte dintr-un consorţiu; ar fi stabilit procente de participare la proiect în favoarea anumitor firme; ar fi acceptat cesiunea contractului de către SIVECO, deşi invocase necesitatea achiziţiei de la aceeaşi sursă; ar fi înlesnit firmei SIVECO şi colaboratorilor săi încheierea contractului în condiţiile lipsei de competiţie, încheind contractul în condiţii oneroase pentru ministerul pe care îl conducea, toate acestea având drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat ca urmare a achiziţiei de servicii şi produse la preţuri peste valoarea de piaţă: licenţe cu circa 30 - 40% mai scumpe, calculatoare şi produse software la preţuri cu până la 50% mai mari decât cele pentru aceleaşi produse sau produse similare de pe piaţă; în perioada 2001 -2009, ar fi pretins şi primit de la firma SIVECO şi firmele colaboratoare foloase necuvenite constând în sume de bani sau calculatoare, pentru sine sau pentru altul, în scopul de a le asigura derularea unor proiecte cu ministerul”. În data de 18 noiembrie 2014, în urma votului secret cu bile, (cu 72 de voturi „pentru” şi 62 de voturi „împotrivă”), Senatul a admis solicitarea DNA de declanşare a procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale în cazul Ecaterinei Andronescu în dosarul Microsoft. În plenul Senatului, Ecaterina Andronescu s-a apărat, reiterând că nu considera că numele său avea ce căuta în dosarul Microsoft: „Regret situaţia extrem de nefericită pentru mine că ocup timpul Senatului cu acest caz”, adăugând că „din start nu am să vă cer să mă apăraţi cu votul dumneavoastră”, considerând că nu se află „printre oamenii corupţi din această ţară. Vreau să mă credeţi că am trecut luna aceasta (noiembrie 2014, n. n.) prin cea mai neagră perioadă din viaţa mea”, a afirmat Ecaterina Adronescu.
După anunţarea rezultatului votului, senatorul PSD Ecaterina Andronescu le-a mulţumit colegilor şi a declarat: „Mă voi bate pentru a-mi dovedi nevinovăţia în justiţie şi vă rog să nu vă pierdeţi încrederea în onestitatea mea, merită să mă bat, pentru că e singura mea avere”. Dacă se ştia nevinovată, i-ar fi fost mult mai simplu să nu se ascundă după imunitate şi să fi renunţat de bună voie la acest scut (prea mult şi bine protector pentru hoţi!), sau să fi cerut ea însăşi Comisiei juridice (care s-a întrunit în şedinţe pe 13 şi pe 28 octombrie 2014) să voteze pentru a recomanda plenului Senatului să i se ridice imunitatea, tocmai pentru a-şi putea dovedi nevinovăţia. Pe care, pe tonuri mieroase şi plângăcioase, o declară oricui pare dispus să o asculte. Văzând că lucrările trenează în dosarul în care este cercetată, madama a reapărut timid pe la Tv (posturi de casă ale PSD-ului), reluându-şi practica giumbuşlucăriilor publice: se dă de ceasul morţii dacă o întrerupe cineva, cu glas de pitulice exprimă doar păreri cu pretenţii de adevăruri absolute, aruncă în dreapta şi-n stânga (colegilor de platou) priviri de măicută surprinsă-n păcat, sare de mulţi coţi în toate direcţiile dacă încerci să o contrazici etc. etc. Cine îşi închipuie că fantomele trecutului pot fi reşapate la infinit, se înşeală amarnic. Ele nu mai sperie pe nimeni şi nu pot juca mereu roluri de primadonă.
Trebuie să învăţăm totuşi că şi în politică, „la vremuri noi” trebuie „oameni noi”.
Pentru că dacă nici acum, după votul în alb dat candidatului învingător în alegerile prezidenţiale, politicienii nu înţeleg cine trebuie să conducă, cum şi pentru cine, o să „abramburim” iremediabil totul.
Dacă la următoarele alegeri (pentru primari, consiliile locale/judeţene, parlamentare sau prezidenţiale), vom avea pe liste tot personaje politice precum Katiuşa Abramburicova, nu va mai avea cine să stingă lumina.
