Fostul primar al Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău a invitat duminică seara, la o masă festivă, toată echipa de junioare I de la Energetic, recent medaliată cu argint la Campionatul Naţional.
Dacă performanţa excepţională a fetelor de la Energetic a trecut, deocamdată, neobservată de către autorităţile locale, Mircia Gutău a făcut un gest frumos. A adus toată echipa şi stafful tehnic la pub-ul pe care îl patronează, Stephany, dăruind astfel o seară de distracţie pentru handbalistele de la Energetic. Gutău este cunoscut ca un mare iubitor de sport, Stadionul Municipal fiind pentru ultima dată renovat sub administraţia sa, în urmă cu 6 ani.
”Fetele nu au primit niciun leu pentru performanţa lor, tot sezonul, nu au fost bani nici de o apă sau o ciocolată. Din vară, ele pot semna cu orice echipă, dar Energetic va cere achitarea grilei de formare a jucătoarelor. Normal,nu se va cere acestă grilă de formare echipei HCM, care este tot din Vâlcea. Nu ştim ce va fi din vară la Energetic, sunt multe lipsuri, nu ne putem bate joc de fete”, a anunţat antrenorul Marius Dănuleţ.
Energetic a avut un sezon de excepţie în Campionatul Naţional de junioare I, ajungând neînvins până în finală, pe care a pierdut-o după două reprize de prelungiri!