Când se făcea de Paştele Muncitorilor, înainte vreme să schimbăm macazul, ieşeam la defilare, de la ăl cu ţâţa în gură pân` la ăl cu barba sură, să-i ovaţionăm pe mai marii de partid şi de stat, în frunte cu mult iubitul şi stimatul Nicolae Ceauşescu, instalaţi la tribuna oficialităţilor. Un neuron, care nu vrea neam să îmbătrânească, mă bate la cap să vă reproduc versurile imnului pe care mărşăluiam agitând jerbe de flori, pentru că melodia, zice el, este imosibil să o fi uitat: „Râde iarăşi primăvara/ Peste câmpuri, peste plai,/ Veselia umple ţara/ C-a sosit Întâi de Mai!/ Muncitorii au pornit/ Şi-ntr-un gând s-au înfrăţit!/ Şi ei azi sărbătoresc/ Unu Mai muncitoresc!”. Urmau grătarele cu mici, berea din belşug şi chermezele cu muzici populare, romanţe şi bancuri politice până la ziuă, după care părinţii ANAF-iştilor de azi se preocupau de neveste pentru îndeplinirea politicii demografice a ţării, starea bahică a acestora explicând în bună măsură nărozia progeniturilor, făcute la beţie, care au dat iama în weekend-ul trecut prin locarurile de pe litoral să spargă petrecerile proletariatului de bani gata. Însă, ceea ce mi se pare important este că la această ediţie a Paştelui Muncitoresc s-a dansat cu frenezie şi până la epuizare pe hitul DNA, lansat de formaţia The Brele şi intitulat „Noi suntem mândria ţării”, festivalul grătarelor verticale neomiţându-le atât pe Elena Udrea cât şi Compania de la chermeza întovărăşită a anului. Că ar fi putut să-i fie la fel de bine şi lui Traian Băsescu este o altă poveste pe care o amânăm din lipsă de spaţiu, pentru o ediţie viitoare, de gală. Noapte bună, copoi! • „Care noapte bună!” – sare zăludu` ăla de neuron despre care vă spusesem mai înainte. „Cui să îi ardă de somn, când supuşii Coroanei sărbătoresc dezrobirea de sub jugul celui mai îngrozitor coşmar al lor după ameninţarea invaziei hitleriste înfrânte de RAF?! Ultima spaimă, aceea a emigraţiei devastatoare a forţei de muncă din România în Regatul Unit, exprimată în discursuri cutremurătoare de politicienii englezi cu influenţă în Parlamentul de la Londra, a fost spulberată săptămâna ce trecu de o paparudă în ţoale de vodevil care a anunţat vestea cea mare că ducesa de Cambridge a dăruit supuşii cu o prinţesă. Prin urmare, pipălu` se poate considera izbăvit de orice temere în privinţa invaziei românilor, pentru că familia regală va depăşi în curând numărul emigranţilor în căutare de locuri de muncă. Aşa se face că avem privilegiul de a asista la ultimul dintre cele şapte miracole ale istoriei din toate timpurile, acela că o barză regală egalează performanţa Royal Air Force din Al Doilea Război Mondial şi, culmea, nu la verticala cerului, ci la orizontala patului, ca să nu mai spun şi că fără alte victime colaterale în afara poporului englez care va avea de hrănit atâta neam de guri princiare, prin natura elitei lor pretenţioase, dacă nu chiar de-a dreptul fistichii”. • Al dracului neuron, cum nu s-a lăsat, cum a avut răbdare să îndure şi să aştepte momentul să le întoarcă englezilor şi celălalt obraz, după ruşinea şi durerea palmei încasate de el şi de români cu un an în urmă!