Ultima Oră

Cum i-au terorizat pe funcţionarii publici, au pus la cale controale de ochii lumii la Voineasa şi schimbarea directorilor ITRSV Vâlcea

Stenograme. Adjunctul Gărzii Naţionale de Mediu, marioneta lui Gicu Deaconeasa

Potrivit DNA, vâlceanul a acţionat în scopul obţinerii controlului asupra unei importante suprafeţe de teren forestier situată împrejurul domeniului schiabil de la Obârşie

Fostul şef al Ocolului Silvic Voineasa, Gheorghe Deaconeasa, şi adjunctul Gărzii Naţionale de Mediu, Marius Bărbulescu, au fost înregistraţi când puneau la cale schimbarea directorilor ITRSV Vâlcea, pentru că au îndrăznit să verifice dacă sesizările privind tăierile ilegale de lemn din nordul judeţului sunt ilegale. În stenograme apar numele mai multor directori de instituţii din Vâlcea, printre care şi numele fostei conduceri a Gărzii de Mediu Vâlcea. De asemenea, în stenograme rezultă şi că cei doi au aranjat un control de ochii lumii la Voineasa.

Acuzaţi de procurorii DNA Piteşti de trafic de influenţă, luare de mită, respectiv cumpărare de trafic de influenţă şi dare de mită, Marius Bărbulescu şi Gicu Deaconeasa îşi vor petrece următoarele 30 de zile în spatele gratiilor.
Potrivit DNA, în perioada 2009-2011, Gheorghe Deaconeasa, în calitate de reprezentant al unei fundaţii, a acţionat în scopul obţinerii controlului asupra unei importante suprafeţe de teren forestier situată pe raza judeţelor Vâlcea, Gorj şi Hunedoara din perspectiva proiectului ce viza dezvoltarea potenţialului turistic al staţiunii Voineasa, judeţul Vâlcea, prin construirea domeniului schiabil de la Vidra, precum şi a obţinerii custodiei şi, mai apoi, a dreptului de administrare pentru situl Natura 2000 Parâng, prin intermediul fundaţiei pe care o reprezintă. În acest sens, inculpatul Deaconeasa Gheorghe, arată procurorii, a promis darea de foloase şi a remis foloase, constând în materiale de construcţie şi material lemnos, manoperă, transport, în valoare de 50.228 lei, lui Ion Marius Bărbulescu.

Funcţionarii publici, terorizaţi de cei doi inculpaţi

Pe parcursul derulării procedurii, în perioada noiembrie 2009 - februarie 2010, inculpatul Bărbulescu Ion Marius a realizat demersuri concrete asupra funcţionarilor ce realizau activitatea de evaluare privind impactul proiectului asupra mediului din perspectiva ariilor protejate, cu privire la aspectele de biodiversitate, în contextul nemulţumirii exprimate de inculpatul Deaconeasa Gheorghe cu privire la neacordarea avizului de ”către cele două zăpăcite de la Craiova de la biodiversitate”.

Convorbire telefonică purtată la data de 30.10.2009:
“...Deaconeasa: - Să trăiţi! Putem vorbi?
Bărbulescu: Da.
D.G.: Ieri a fost întâlnirea cu … v-am spus eu la ora 4 (ora 16:00 n.r.). Şi nenorocita aia de la Craiova, aia de la Biodiversitate care a fost şi sancţionată data trecută ca-ncălcat legea ….
B.I.M.: Da.
D.G.: …tot cu …neinteligibil… a mai trimis o adresă tot să-ncurce p-ăştia! Practic e totu’ gata, ne trebuie numai aviz. Deci, s-a terminat, s-au respectat toate condiţiile…
B.I.M.: Aviz, de unde, de la minister?
D.G.: De la Craiova. Şi trebuie… cred că şi de la minister, nu ştiu, dar Craiova dă. Dacă puteţi suna p-ăla la Craiova să-i dea drumu’ mai repede.
B.I.M.: Da.
D.G.: Deci, e totu’ gata.
B.I.M.: Am înţeles.
D.G.: Şi zic…, măgăriţa aia a mai încercat o dată să-ncurce, nesimţita aia care a mai făcut… şi data trecută şi-a fost sancţionată.
B.I.M.: Vorbesc eu cu ăla.
D.G.: Vă rog mult!
B.I.M.: Da.
D.G.: Nu uitaţi? Vă mai sun?
B.I.M.: Numai că nu mai ştiu ce, dracu’ mai am pe cap! Îmi vine s-o iau razna!
D.G.: Vă cred! Dar asta e urgenţă, asta cred că e de…
B.I.M.: Ştiu. O rezolvăm, nu-i problemă.
D.G.: Bine. Bine, domnu’ general! Să trăiţi!...”

Convorbire telefonică purtată la data de 05.02.2010.
“...D.G.: Aţi, v-a sunat cumva ăsta, ŢĂPUŞ?
B.I.M.: Da am vorbit.
D.G.: Da? Că nu ştiu ce-au făcut ieri, că n-am mai întrebat.
B.I.M.: Trebuie să sun eu pă tâmpita aia.
D.G.: Da, păi da, aia nu-i normală la cap domne!
B.I.M.: Da. Nu ştiu bă frate, nu ştiu ce-i cu ei! Nu ştiu ce trebuie să facă!… (neinteligibil)…
D.G.: Păi nu ştiu ce trebuie să facă, da...
B.I.M.: Am vorbit şi cu...
D.G.: …(neinteligibil)… trimite adresă, ceva.
B.I.M.: ...am vorbit şi cu MEGAN. Mă văd cu MEGAN, luni...”

Trebuie precizat faptul că ŢĂPUŞ CRISTIAN avea la acel moment calitatea de comisar în cadrul Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Vâlcea având şi atribuţii pe linia respectării dispoziţiilor legale în domeniul biodiversităţii şi a participat ca reprezentant al acestei autorităţi în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului realizată de Agenţia pentru Protecţia Mediului.
De asemenea, MEGAN SILVIU îndeplinea funcţia de director general al Direcţiei Protecţia Naturii şi Managementul Ariilor Naturale din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor. În urma demersurilor făcute de Bărbulescu, la data de 24 februarie 2010, Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Craiova a emis avizul de mediu nr. 1 pentru Planul Urbanistic Zonal Definitivat – comuna Voineasa (subzona A: Muntele Mioarele – Muntele Coasta Benghi; subzona B: Muntele Puru – Muntele Zănoguţa; subzona C: Muntele Miru – Obârşia Lotrului şi subzona D: Muntele Cărbunele – Muntele Ştefanu).

Deaconeasa, ajutat să obţină ilegal custodia sitului Natura 2000 Parâng

În ianuarie 2010, Ministerul Mediului şi Pădurilor a anunţat deschiderea sesiunii de depunere a proiectelor pentru preluarea în custodie, respectiv administrare a ariilor naturale protejate de interes naţional şi comunitar, dosarele urmând a fi depuse până la data de 29.01.2010 la sediul ministerului – Direcţia Generală Protecţia Naturii şi Managementul Ariilor Naturale protejate, cu precizarea că dosarele pentru custodie vor fi analizate în cadrul comisiilor regionale.
În acest context, Deaconeasa i-a solicitat sprijin lui Marius Bărbulescu pentru ca, prin influenţa pe care acesta o avea la nivelul Ministerului Mediului şi Pădurilor să îl sprijine în obţinerea custodiei sitului Natura 2000 Parâng prin intermediul Fundaţiei GUARD FOREST şi să îi oprească un număr de înregistrare astfel încât să creeze impresia că a depus dosarul în termen.

“...Deaconeasa:- Am înţeles că azi e ultima zi de depunere a unor... ă... de-astea, dosare de administrare a siturilor. Am văzut pe internet aseară 29 ianuarie şi a sunat ăsta... AUREL pe... pe MEGAN şi a zis că da, azi e ultima zi.
Bărbulescu: Ce dracu nu spune că eu sunt... la... în comisia de atribuire!
D.G.: Pe cuvânt! Şi...
B.I.M.: Şi...
D.G.: Trebuie... măcar să obţin un număr că dosarul îl am, dar trebuie... l-aduc numai luni.
B.I.M.: Păi, da nu e dosarul ăla vechi la el.
D.G.: Poftiţi?
B.I.M.: Nu e dosarul ăla vechi la el?
D.G.: Păi nu ştiu! Eu ştiu că le-am lăsat, am lăsat şi cerere da... mi-a dat înapoi dosarul atunci când am fost noi la....
B.I.M.: Îhî!
D.G.: Da a mea bine, e înregistrată din 2008.
B.I.M.: Stai că vorbesc eu cu el acuma.
D.G.: E plecat nu ştiu unde! E la... Madrid, la nu ştiu ce conferinţă.
B.I.M.: Şi?
D.G.: Trebuia oprit un număr dacă nu. Oricum eu am număr de-atunci, din 2008.
B.I.M.: Nu. Lasă. Lasă, că văd eu acuma ce fac.
D.G.: Vă rog, că aseară am văzut şi eu pe internet şi...
B.I.M.: Îhî!
D.G.: V-a sunat şi ăsta... Aurel şi... da.... mi-a confirmat şi el că este ultima zi mâine.
B.I.M.: Îhî!
D.G.: ...(neinteligibil)...
B.I.M.: Lasă că-l sun eu acuma...”

Dosarul pentru atribuirea custodiei sitului Natura 2000 Parâng a fost înregistrat sub numărul 113921/29.01.2010, deşi, aşa cum rezultă din probele administrate în dosar, depunerea efectivă a dosarului s-a realizat abia în data de 31.01.2010, după termenul limită menţionat în anunţul de deschidere a sesiunii de depunere a dosarelor. Întrucât dosarul de candidatură pentru obtinerea custodiei, depus de inculpatul Deaconeasa Gheorghe a fost incomplet, reprezentanţii comisiei de evaluare, prin directorul general MEGAN SILVIU, i-au solicitat depunerea unor documente suplimentare, în special recomandări privind activitatea desfăşurată de fundaţie pe segmentul de mediu, certificat de înregistrare fiscală, dovada sediului, dovezi privind sursele de finanţare. Şi de această dată, directorul de atunci al Gărzii de Mediu a intervenit pentru a rezolva problema.
Procurorii DNA Piteşti au constatat că din dosarul depus de Gicu Deaconeasa lipseau documente privind cazierul fiscal, prezentarea detaliată a obiectului de activitate, declaraţia pe proprie răspundere în formă autentică din care să rezulte că reprezentantul fundaţiei nu a fost condamnat definitiv pentru infracţiuni sau contravenţii prevăzute de legislaţia privind protecţia mediului, recomandări pentru preluarea custodiei.

Prefectul de Vâlcea, considerat “periculos” de cei doi inculpaţi

Printre cei care au sesizat la Bucureşti că fundaţia lui Gicu Deaconeasa nu îndeplinea condiţiile pentru a prelua în custodie situl s-a numărat fostul prefect de Vâlcea, Petre Ungureanu, care s-a plâns despre acest lucru chiar lui Marius Bărbulescu. Într-o convorbire telefonică, şeful Gărzii de Mediu îi spune lui Deaconeasa că prefectul este un om periculos.

Convorbire telefonică din data de 07.02.2011:
“...Bărbulescu: Cu problema aia e bine.
Deaconeasa: Da?!
B.I.M.: Da. În 90 de zile… trebuie să facem noi, o consolidăm un pic, facem un control.
D.G.: Da.
B.I.M.: Că i-am răspuns la prefect e…
D.G.: Păi, a venit pe la mine.
B.I.M.: I-am dat peste nas un pic.
D.G.: A venit pe la mine, o să povestesc eu.
B.I.M.: Zău?
D.G.: Da!
B.I.M.: I-am făcut un răspuns aşa, ca la carte.
D.G.: Îhî! Ce mai faceţi dvs.?
B.I.M.: Trebuie ţinut departe.
D.G.: Ce anume?
B.I.M.: Trebuie ţinut departe.
D.G.: Da! Da! Da! E periculos!...”

Inspectorii ITRSV, obligaţi să închidă ochii şi să reducă amenzile

În cursul lunii februarie 2010, reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial Regim Silvic şi Vânătoare Vâlcea au realizat o verificare în legătură cu aspectele apărute în presă privind tăierile de masă lemnoasă din zona Obârşia Lotrului.
În perioada verificărilor, la solicitarea inculpatului Deaconeasa Gheorghe, inculpatul Bărbulescu Ion Marius a realizat demersuri concrete pentru influenţarea reprezentanţilor ITRSV Vâlcea în aşa fel încât eventualele sancţiuni aplicate personalului silvic din cadrul Ocolului Silvic Voineasa să fie reduse, astfel încât aceştia să îl sprijine în continuare pe inculpatul Deaconeasa Gheorghe în demersurile sale privind exploatarea masei lemnoase în zona Obârşia Lotrului. Astfel, la solicitarea inculpatului Deaconeasa Gheorghe, inculpatul Bărbulescu Ion Marius a luat legătura cu Simionescu Eugen, care la acel moment îndeplinea funcţia de director al Direcţiei de Inspecţii Silvice şi Cinegetice din cadrul Direcţiei Generale de Regim Silvic şi Cinegetic şi Dezvoltare Forestieră, structură aflată în cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor, căreia personalul silvic din cadrul Inspectoratului Teritorial Regim Silvic şi Vânătoare Vâlcea îi era subordonat.

Convorbire telefonică purtată la data de 10.02.2010:
“...Deaconeasa: Daţi un telefon la ăştia că... începură să comenteze. E unu Dran, Dan Drăghia şi cu Ovidiu Paulescu.
Bărbulescu: Îhî! Ce comentează?
D.G.: A, păi găsiră într-o partidă la 70 de arbori uscaţi, marcaţi încă... 10 mai buni. Deci toată partida e uscată. La mine, în proprietatea mea, nu...
B.I.M.: Îhî! Îhî!
D.G.: ...la stat sau ceva. Şi ăsta îi spusă: “Păi bine domne noi tragem numai putrigaie? E slab, e regenerare, e tot.” ...“Da, că vedem, că acuma să vedem nu ştiu ce...”
B.I.M.: Păi şi e la ras?
D.G.: Nu. Nu. Nu. ...Nu. E ...
B.I.M.: Aha!
D.G.: ...pe-o suprafaţă mai mare. Da vă daţi seama că nu e... adică, ce dracului n-apucăm să numărăm...
B.I.M.: Deci, cum îi zice?
D.G.: DAN DRĂGHIA!
B.I.M.: Da.

Convorbire telefonică între Deaconeasa Gheorghe şi Simionescu Eugen:
„...Deaconeasa: Aşa, vorbirăţi cu ăştia înţelesei, nu?
Simionescu: Da mă, da.
D.G.: Da? Păi şi când vă întoarceţi de la băi?
S.E.: Păi vineri, că eu în principiu vorbisem cu ei să nu facă niciun agent, ştii, până săptămâna de vine, că veneam şi eu săptămâna de vine.
D.G.: A, nu-i problema de asta, că n-am treabă.
S.E.: Şi sună pretenul tău...
D.G.: Da.
S.E.: Bineînţeles şi cu dedicaţie să te facă pe tine... să-i ridice mingea la fileu şi aşa mai departe.
D.G.: Da. Da. Da.
S.E.: Şi eu îi explicai:, “Bă, nu te băga în jocurile altora”, omu’ înţeleasă şi nu e... o să-i dea o amendă la una pentru zdrelire, un c...t de... ce dracu e.
D.G.: Da. Nu-i problemă de asta, deci de ce înseamnă exploatare da, că deja începură să-şi bage nasu că mai face Mitică nu ştiu ce. Că mie n-avea decât să-mi dea o amendă că am... zdrelit sau n-am exploatat...
S.E.: Da. Da. Da.
D.G.: ...(neinteligibil)... sau ceva.
S.E.: Da.
D.G.: Nu vreau să dea în ăştia (n.r. lucrătorii Ocolului Silvic Voineasa) că pe urmă nu mă mai lipesc deloc de ei....”

Şefii ITRSV, reclamaţi pentru controlul de la Voinesasa

Deranjat de controlul privind tăierile ilegale din nordul judeţului Vâlcea, Gicu Deaconeasa l-a sunat din nou pe Bărbulescu, pentru a-l anunţa că îi reclamă la Bucureşti pe şefii ITRSV Vâlcea.

“...D.G.: Aţi mai reuşit să luaţi legătura?
B.I.M.: ... nişte registre. Ce-au făcut ăia?
D.G.: Păi ce să... s-apucă ei să scrie porcării, să... tâmpenii, vechile probleme.
B.I.M.: Ce să scrie?
D.G.: Păi tot felul de porcării aiurea, că... e depăşită cota, că e nu ştiu ce! ,“Păi bă tată, citeşte, zic, în amenajament, că e urgenţă de tăiere 21, care înseamnă să tai în primul an”.
B.I.M.: Bă da chiar tâmpiţi aşa sunt?
D.G.: Da domne. E ăla, Paulescu, ăla, Ovidiu, ăla e clar, e pus de Dinucă.
B.I.M.: ...(neinteligibil)... Dinucă, cred că ...
D.G.: Îi spun: “Domne, eu mâine mă duc...”. Eu mâine mă duc, mâine dimineaţă o depun la Ministerul Mediului plângerea cu hotărârile judecătoreşti, cu ce a încălcat Dinucă Gheorghe şi cu Jianu.
B.I.M.: Foarte bine.
D.G.: Şi cu tăierea...
B.I.M.: Mergem, mergem împreună.
D.G.: Tăierea pădurii... domnu’ director, tăierea pădurii statului de către el şi Tomescu.
B.I.M.: Deci mergem împreună şi îţi spun eu cum facem.”

Garda de Mediu Vâlcea, control de ochii lumii

În august 2011, în zona pârtiei de schi de la Voineasa, au ajuns în control şi inspectorii Gărzii de Mediu Vâlcea. Pentru a se asigura că funcţionarii nu vor da dovadă de prea mult zel, Gicu Deaconeasa a luat legătura şi de această dată cu Bărbulescu. Şeful Gărzii Naţionale de Mediu l-a asigurat pe vâlcean că nu va avea probleme, că a vorbit deja cu cei doi directori de la Mediu, care aşteaptă un semnal, şi a ţinut să precizeze faptul că l-a chemat la raport pe Tiberiu Berbece.
“La data de 17.08.2011, pe raza comunei Voineasa, judeţul Vâlcea s-a deplasat o echipă de control din cadrul Comisariatului Judeţean Vâlcea al Gărzii Naţionale de Mediu, în vederea efectuării unui control pe linia respectării legislaţiei de mediu în punctul Miru - Bora (rezervaţie din cadrul sit-ului „ROSCI 0188 Parâng”), precum şi în zona în care se efectuau lucrări de construcţie în cadrul proiectului “Dezvoltarea infrastructurii turistice a comunei Voineasa”, finanţat prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (domeniul schiabil ce se va executa pe versantul muntelui Mioarele, de la baza sa - 1320 m, pană la vârful Stâna Miru -1975m şi pe creasta muntelui Benghi şi golul alpin Bora.
Premergător efectuării controlului, inculpatul D.G. le-a solicitat atât subordonaţilor săi, cât şi lui RADU ION - şef de şantier, angajat al S.C. “ACOMIN” să-i dezinformeze pe reprezentanţii Gărzii de Mediu cu privire la situaţia de fapt existentă în zonele vizate de control, reieşind că au fost executate mai multe drumuri de acces (drumuri tehnologice / forestiere) fără a exista vreo autorizaţie în acest sens, fiind astfel afectat fondul forestier din zona ariei naturale protejate.
Cei în cauză au stabilit să susţină în faţa echipei de control faptul că drumurile în discuţie (ce au fost utilizate pentru accesul în zona în care se toarnă fundaţia stâlpilor de susţinere a unei instalaţii de transport pe cablu) au existat înaintea începerii lucrărilor la pârtia de schi (aprilie-mai 2011), fapt nereal însă, drumurile fiind executate în cursul lunii august 2011 de angajaţii S.C. SOFICARM S.R.L. Voineasa, inculpatul D.G. fiind beneficiarul contravalorii masei lemnoase rezultate.
Pe fondul faptului că echipa de control nu s-a arătat dispusă să ajungă la o înţelegere amiabilă cu cei implicaţi, pentru a preveni eventuale sancţiuni din partea comisarilor de mediu vâlceni, în data de 17.08.2011 inculpatul D.G. i-a solicitat sprijinul inculpatului B.I.M., pentru ca acesta să acţioneze astfel încât subordonaţii săi din cadrul Comisariatului Judeţean Vâlcea al Gărzii Naţionale de Mediu să nu întocmească un raport de control conţinând concluzii nefavorabile Fundaţiei “GUARD FOREST”. Permanent, în discuţiile purtate, inculpatul Bărbulescu Ion-Marius l-a asigurat pe inculpatul Deaconeasa Gheorghe de posibilitatea reală de a interveni la comisarii de mediu şi relevante în acest sens sunt afirmaţiile sale în sensul că “le iau activitatea, să vezi cum iau notele de control, şi mă duc după ei să văd ce au făcut”, “să văd ce au scris în note”, “stai un pic, că le fac eu bilanţul acuma, să vezi ce-i tăvălesc”.
În contextul celor sus-menţionate, probele administrate în cauză au demonstrat că inculpatul Bărbulescu Ion-Marius, prin prisma funcţiei deţinute, a intervenit asupra unor funcţionari cu funcţii de conducere din cadrul Comisariatului Regional Vâlcea al Gărzii Naţionale de Mediu, pentru a-i determina să încheie un act de control favorabil inculpatului D.G. În concret, inculpatul Bărbulescu Ion-Marius a luat legătura cu şeful structurii judeţene Vâlcea a Gărzii Naţionale de Mediu, cu care ulterior inculpatul Deaconeasa Gheorghe s-a şi întâlnit”, se arată în referatul procurorilor DNA Piteşti.
În urma controlului, Fundaţia GUARD FOREST a scăpat fără amendă.

Pentru ce a făcut trafic de influenţă adjunctul Gărzii Naţionale de Mediu

Potrivit procurorilor, adjunctul Gărzii Naţionale de Mediu şi-a traficat influenţa pentru materiale de constructii şi manoperă în valoare de 55.000 de lei.

Convorbire telefonică din data de 18.01.2010:
„...Bărbulescu: Când vii pe la Bucureşti? (n.r. vorbesc concomitent)
Deaconaeasa: ...(neinteligibil)... că mai... mai trimit şi eu de-ai mei (n.r. se referă la muncitori în construcţii) dacă e nevoie.
B.I.M.: Da?
D.G.: Păi da. Păi spuneţi-mi pă ce şi îi trimit pe-ai mei. Nu, noi nu stăm dă...
B.I.M.: O să am un pic nevoie la finisaj la... pe lângă uşi, să-mi...
D.G.: Îi trimit pe-ai mei două zile.
B.I.M.: Tencuială.
D.G.: Trei zile.
B.I.M.: Da.
D.G.: La cameră... pe cameră.
B.I.M.: Au unde sta, au căldură, e... merge centrala.
D.G.: Ce naiba! De ce naiba nu spuneţi, nu v-am mai zis o dată!
B.I.M.: Am înţeles!
D.G.: Spuneţi-mi şi data, trimit cu maşina ...(neinteligibil)...”.

În septembrie 2010, Deaconeasa i-a trimis lui Bărbulescu 250 de bucăţi de ulucă de doi metri, fără ca societatea deţinută de vâlcean să încheie vreun contract cu Marius Bărbulescu, ori să-i taie comisarului vreo factură.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

07.06.2015 - 23:14eusebiu:Chiar nu spune nimeni ca toata tampenia asta a fost o regie a sotiei lui barbulescu care este ruda apropiata cu deaconeasa si ca inpreuna l-au lucrat pe ala de la garda? Nevasta-sa o curva si o escroaca ca toata familia ei. Ma-sa dna Elena Cioaca fosta jurist sef a prefecturii Valcea a jefuit tot ce se putea apoi s-a retras la pensie. Azi are zilele de libertate numarate, fiind anchetata de DIICOT VALCEA

Pagina 1 din 1 (1 comentarii din 1)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...