Fost primar al municipiului Râmnicu Vâlcea în perioada 2004 – 2010, Mircia Gutău a fost condamnat definitiv în două dosare de corupţie. În ciuda optimismului afişat după ce a scăpat (în iunie 2014) de închisoare cu executare în al doilea dosar, cel privind achiziţionarea la preţuri supraevaluate a unor locuri de joacă, fostul edil-şef a pierdut săptămâna trecută încă o acţiune în instanţă. Curtea de Apel Craiova i-a respins, miercuri, 22 aprilie, o contestaţie în anulare prin care a încercat să scape de condamnarea de anul trecut.
În dosarul nr. 1404/54/2014, instanţa din Bănie a respins contestaţia în anulare prin care Mircia Gutău a încercat să desfiinţeze hotărârea definitivă prin care a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. Hotărârea Curţii de Apel Craiova este definitivă. În iunie 2014, judecători ai aceleiaşi instanţe l-au condamnat definitiv pe edil.
Componente, cumpărate de primărie la preţuri triple, de la prietenul edilului
În februarie 2009, Mircia Gutău a fost trimis în judecată alături de consilierul juridic Nicolae Mesea şi omul de afaceri Ion Georgescu. Fostul primar a fost acuzat că, în perioada mai-iunie 2005, împreună cu consilierul Mesea, a iniţiat şi derulat o procedură de achiziţie publică având ca obiect “Dotări locuri de joacă pentru copii”, cu încălcarea normelor legale. Procurorii au stabilit că primăria condusă de Gutău a plătit pentru componentele a şase locuri de joacă suma de 852.636 de lei, în condiţiile în care acestea au fost cumpărate de la o firmă din Bulgaria la preţul de 321.622 de lei de Inter Grup COM SRL Râmnicu Vâlcea. Acesta din urmă a revândut componentele SC Dancomar SRL, administrată de Ion Georgescu. La rândul lui, acesta le-a revândut primăriei. “Primăria Râmnicu Vâlcea avea posibilitatea ca, prin reprezentanţii legali, să lanseze invitaţii-oferte de achiziţie direct de la firma din Bulgaria, despre ale cărei produse şi preţuri Gutău Mircea se informase înainte de lansarea procedurii de achiziţie publică, când s-a deplasat personal în Bulgaria împreună cu Georgescu Ion, administratorul firmei care avea să fie ulterior declarată câştigătoare a contractului de achiziţie publică”, se arăta în rechizitoriul procurorilor DNA la vremea respectivă, care citau dintr-un raport al Curţii de Conturi. Prejudiciul cauzat Primăriei Râmnicu Vâlcea în acest caz a fost de 545.568 de lei.
Pe 12 iunie 2014, Curtea de Apel Craiova l-a condamnat pe Gutău la doi ani şi şase luni de închisoare pentru abuz în serviciu, iar pe Georgescu tot la doi ani şi jumătate de închisoare, însă cu suspendare. Al treilea inculpat, consilierul Mesea, a decedat în timpul procesului, în ianuarie 2011.
Condamnat pentru că a cerut 50.000 de euro mită în 2006
În iulie 2006, la numai doi ani după ce fusese ales primar, Gutău a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, în acelaşi dosar fiind acuzat de complicitate la luare de mită şi viceprimarul Nicolae Dicu. Procurorii DNA au stabilit că, în perioada aprilie – iulie 2006, fostul edil-şef a condiţionat eliberarea unui certificat de urbanism societăţii unui denunţător, atât în mod direct, cât şi prin intermediul viceprimarului Dicu, de darea de către acesta de mită în sumă totală de 50.000 de euro. Dicu a fost surprins în flagrant când încasa 25.000 de euro de la denunţător într-un restaurant din Râmnicu Vâlcea. În data de 27 ianuarie 2010, cei doi au fost condamnaţi definitiv la câte trei ani şi jumătate de închisoare cu executare.








