Sărbătoarea la Râmnicu Vâlcea s-a desfăşurat complex, tainic şi, mai ales, sub semnul credinţei transfiguratoare, pentru cei care l-au ascultat pe Theodoros Vassilikos, protosalt, interpretând, diortorisind, muzica bizantină.

Protosaltul a sublimat într-o hierofanie memorabilă, de un synoikism metamorfozator, livrescul din fonemul bizantin şi postbizantin, liturgic, vaina y mir, jalea plină de sacralitate, sfinţenie şi metafizică, a câte unui călugăr de la Frăsinei, la miezul nopţii, cuprins de Abufalia, între miezonoptica din biserică şi îngheţul de afară, în spaţiul pierdut al zăpezii sau iarba mănoasă de primăvară, între Filotei, Enescu, Paul Georgescu, forme de rugăciune pustiitoare, într-un sfârşit continuu spre imperceptibila mântuire finală.

Aşa, şi aşa (teatru, arte plastice, restaurări, cărţi într-o paradigmă axiologică), a instituit părintele Varsanufie, Arhiepiscopul de Râmnic, la sărbătoarea aducerii moaştelor Sfântului Calinic la Râmnic, diferenţa specifică şi calmul valorilor...