Sunt două metode prin care poate creşte starea generală de sănătate a populaţiei: fie prin instituirea unui sistem de sănătate foarte bine pus la punct, ceea ce implică oricum cheltuieli mari, fie prin inexistenţa unui sistem de sănătate, ceea ce duce către o selecţie naturală. Rămân în viaţă numai cei sănătoşi şi puternici.
Poate că scopul politicii dusă de actuala putere tocmai ăsta este: o naţiune puternică, cu mai puţini bătrâni şi mai puţini bolnavi. Astfel, peste vreo 5-7 ani, România va deveni o ţară cu un fond genetic sănătos, cu un buget din care aproape că se elimină ajutoarele pentru persoanele cu dizabilităţi, compensările la medicamente, bătrânii asistaţi etc. O ţară de spartani, cu o populaţie zdravănă, musculoasă şi, desigur, aptă de muncă.
Sănătatea fizică a unei naţiuni asigură viitorul acelei naţiuni. E foarte clar: printr-o deducţie elementară, descoperim adevăratul scop al actualei puteri, adică dovada unui patriotism real, dovada unei iubiri de ţară care are bătaie lungă. Să mă scuze actualii guvernanţi că i-am judecat greşit. Iar în acest sens, le voi da şi eu câteva idei.
Pentru a scurta drumul către viitorul fericit, nicio pensie şi niciun salariu să nu fie mai mari de 500 de lei pe lună. Va dispărea astfel mafia medicamentelor, că tot nu ai cu ce să le cumperi… Vor dispărea şi persoanele obeze, bătrânii neputincioşi, bolnavii incurabil care stau agăţaţi de viaţă cu tratamente costisitoare, boschetarii, alcoolicii, drogaţii etc.
Aş mai desfiinţa şi spitalele, dar nu chiar toate, păstrând totuşi un pat de spital la 10.000 de locuitori. Aş încuraja şi plecarea medicilor buni, iar celor rămaşi le-aş impune să ia şpăgi foarte mari, ca să nu avem vreun dubiu. Astfel, cei care nu îşi permit actul medical vor dispărea, că şi aşa erau inutili. În plus, ca să nu existe vreun dubiu că politica aceasta ar putea fi bruiată de vreun răuvoitor, în fiecare casă aş pune camere de luat vederi şi microfoane.
Oricum, am constatat apariţia unui nou tip de român. Acel român puternic, în general mai oacheş, cu ceafa groasă şi cu pielea încreţită pe ea. Este omul de succes, care nu aşteaptă de la nimeni nimic. Îşi ia el singur când are nevoie de ceva.
Extrapolând, şi cu firmele asistăm la aceeaşi selecţie. Vor rămâne pe piaţă numai acele societăţi private care sprijină efortul puterii de a face din România o ţară de oameni sănătoşi, care nu mănâncă mult şi folosesc closetul rar, care cer puţin sau care nu cer nimic, fiindcă se descurcă bine oricum.
Politica dusă de actuala putere nu are legătură cu viitorul banal. A văzut cineva sau ştie cineva vreo măsură, oricât de măruntă, menită a stimula producţia, angajările? Are cineva habar de vreo hotărâre de guvern care să pornească motoraşele economiei? Dacă da, atunci să arunce prima piatră… Or, actuala putere nu poate să ia asemenea măsuri. Pentru că actuala putere nu se încurcă cu chestiuni banale, cu măsuri anticriză de doi bani, pe care le-ar lua numai acele guverne slabe, neputincioase. Nu, ai noştri gândesc macro. Ei gândesc eficient, pe principiul “boală lungă, moarte sigură”. Are rost să se cheltuiască resursele pentru cei slabi, bătrâni, bolnavi, care oricum vor muri şi pe care nu îi poţi folosi la nimic?
Ce să mai vorbim despre învăţământ? Mai are rost? Cu cât omul ştie mai mult, cu atât mai periculos devine pentru cauza nobilă a conducătorilor. O naţie viguroasă din punct de vedere genetic, cu oameni musculoşi, asta asigură progresul. Cetăţenii cu minte multă formează un neam de ineficienţi, pentru că sunt prea filosofi, visători, boemi, pretenţioşi. Singura cultură valabilă se inoculează prin emisiuni TV bine direcţionate şi prin telenovele. Păi asta ne trebuie nouă, minte multă?
Despre iniţiative private nici nu mai are rost să discutăm. E musai să fie distruse. Privatul mărunt de succes este un potenţial pericol pentru societate. Păi ce, să fim aşa, de capul nostru? Devenim potenţiali declanşatori de haos şi degringoladă.
Abia acum am înţeles scopul măreţ al politicii dusă de actualii guvernanţi. Abia acum înţeleg visul celor care ne-au condus de peste 25 de ani. Îi rog să mă ierte pentru că am înţeles atât, dar atât de tarziu… Oricum, e mai bine mai târziu decât niciodată. Bine că m-am dumirit şi eu într-un final!
