Sport

Handbal feminin, Oltchim

Preţuri imense la abonamente

Abonamentele pentru jocurile echipei de handbal Oltchim din sezonul competiţional 2012-2013 s-au pus în vânzare de luni, la Sala Sporturilor “Traian” din Rm. Vâlcea.
După ce au investit enorm în transferurile din această vară, oficialii CS Oltchim vor să îşi scoată pârleala pe seama fanilor şi au dublat preţul abonamentelor.
Posesorii de abonament pentru sezonul trecut au posibilitatea menţinerii aceluiaşi loc, dacă îşi vor reînnoi abonamentul până la data de 15 august. După această dată, toate locurile rămase nevândute se vor distribui liber oricărui solicitant.
Pentru fanii Oltchimului, echipă care din nou este una dintre favoritele la câştigarea Ligii Campionilor, surpriza neplăcută este preţul extrem de piperat al abonamentelor, care practic s-a dublat faţă de anul trecut. Astfel, preţul abonamentelor diferă în funcţie de sector şi rând, pornind de la 300 lei şi până la 3.000 lei(sector B, rândurile 14-15, locurile 1-27). În medie, costul unui abonament cu un loc poziţionat cât de cât bine este de 1.500 lei, mult mai mare decât în sezonul trecut, când au rămas nevândute o parte dintre ele. De menţionat că abonamentul nu include şi prezenţa în finala Ligii, în eventualitatea în care roş-albastrele vor ajunge acolo.
Anul trecut, preţul maxim al unui abonament era de 1.500 lei, iar preţul mediu al unui tichet era de 750 lei. În plus, pensionarii aveau o reducere substanţială, beneficiu pe care nu îl mai au şi acum. În aceste condiţii, este de aşteptat ca şefii Oltchimului să mărească substanţial şi costul biletelor, care anul trecut erau 25 lei în prima fază a grupelor şi 30 lei în grupele principale. Cum se ştie, însă, în ultimii ani, conducerea clubului a dat majoritatea tichetelor pe sub mână, la casele de bilete fiind puse în vânzare puţine bilete.
Fanii doritori îşi pot procura abonamente la jocurile Oltchimului la Sala Traian, de luni până vineri între orele 16-19 şi sâmbătă, între orele 9-13.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...